
Un fenomen alarmant a fost semnalat în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, unde râul Răut a fost contaminat cu deșeuri de origine necunoscută. Specialiștii rezervației și localnicii au observat în ultimele zile primele consecințe ale poluării: pești, raci și amfibieni morți au început să plutească pe suprafața apei.
Reprezentanții Direcției Biodiversitate și Patrimoniu Natural au prelevat probe de apă și au sesizat instituțiile abilitate pentru a identifica sursa poluării și substanțele responsabile de contaminare.
Autoritățile avertizează locuitorii din zonă să evite pescuitul și consumul apei din râu până la prezentarea concluziilor oficiale și anunțarea măsurilor necesare pentru limitarea impactului asupra ecosistemului.
Specialiștii subliniază importanța protejării resurselor acvatice și identificării rapide a surselor de poluare, pentru a preveni pierderi și mai mari în rândul biodiversității din aria protejată.
Potrivit lui Ion Bulmaga, șeful IPM, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor s-a lucrat împreună cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. „Cantitățile afectate nu sunt, după cum s-a vehiculat – vorbim de aproximativ 20 de kilograme. În acest moment, a fost solicitată intervenția Laboratorului de Referință din cadrul Agenției de Mediu pentru prelevarea probelor”, a declarat pentru Ecopresa.
În ceea ce privește amenda, aceasta depinde de cine va fi găsit vinovat: dacă este o persoană fizică, amenda poate fi până la 3.000 de lei, iar dacă este o persoană juridică – până la 25.000 de lei. Cuantumul prejudiciului va fi calculat în funcție de rezultatul analizelor de laborator.