В Молдове

Prețurile mici la nuci îngrijorează producătorii

nuci producatori Moldova - AgroExpert.md

Prețul mai mic al nucilor îi îngrijorează pe producătorii de nuci, în condițiile în care acesta s-a redus cu aproape 50 de lei.

„Calitatea și calibrul nucilor este bună acolo unde întreținerea agrotehnică a fost bună și lucrările au fost făcute la timp. La fel e și cu calitatea miezului - bună la majoritatea soiurilor” a explicat Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere

Potrivit lui Tîrsînă, companiile de procesare abia încep să lucreze, iar prețurile sunt mici 60-70 lei față de peste 100 de lei în 2021. „Anul acesta criza energetică și războiul din țara vecină afectează livrările”.

În ceea ce privește exporturile, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, spune că tradițional Republica Moldova exportă cele mai mari cantități în UE, Orientul Mijlociu și Îndepărtat. Este vorba de  Irak, Arabia Saudită și Turcia. „Există cerere și în SUA. Una dintre destinații este Egipt. Avem solicitări din India și Pakistan”, a punctat Tîrsînă.

Recolta de nuci din Moldova este prognozată în acest an la nivelul de 35.000 de tone de nuci în coajă. cu 5.000 de tone mai mare decât în 2021.

În 2021, Republica Moldova a exportat nuci în valoare totală de peste 50 de milioane de dolari. Cea mai mare parte i-a revenit Uniunii Europene. Statele membre ale UE, care au cumpărat din Republica Moldova nuci în valoare de 41,5 milioane de dolari, sunt urmate în acest clasament de Elveția cu 3,3 milioane de dolari, Marea Britanie cu 2,8 milioane de dolari și Turcia cu 1,3 milioane de dolari.

Republica Moldova se află pe locul 5 în lista celor mai mari exportatori de nuci. Nucicultorii cred că volumul exporturilor ar putea crește și mai mult, de la 120 de milioane de dolari, în prezent, până la 200 de milioane.

În mod tradiţional, Moldova exportă nuci într-o cantitate de 80-85% din toate tipurile de producţie. În ultimii ani, exporturile s-au ridicat la 11-15 mii de tone de miez de nuci pe sezon. Aceste date nu coincid cu datele vamale, deoarece exportatorii moldoveni importă o parte din nuci din Ucraina vecină, pentru a îndeplini contractele în totalitate şi la timp.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!