Pentru a putea exporta mere pe orice piață internațională, soții Gheorghe și Carolina Dosca, care dețin compania Dadu Farm, au decis să planteze livezi de mere soiuri noi ca Gold delicious, Red delicious și Gala, solicitate de consumatorii din orice colț al lumii. Între timp, pentru a răspunde cerințelor importatorilor și a confirma calitatea și siguranța merelor, compania a implementat standardele GLOBAL G.A.P. și GRASP.
„În 2021 am plantat o livadă de meri și cireși pe o suprafață de aproximativ 11 hectare, 10 hectare de mere și 1 hectar de cireșe. Deși livada are abia doi ani, estimăm o recoltă de circa 150 de tone de mere de pe 10 hectare. Recolta din anul curent în mare parte va fi comercializată în rețelele comerciale locale, dar deja am inițiat negocieri de export pe care sperăm să le valorificăm la anul, când recolta va fi minimum de două ori mai mare”, spune Gheorghe Dosca.
„Implementarea standardelor GLOBALG.A.P., cu asistența proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, ne-a ajutat să și îmbunătățim managementul companiei, dar și să fim pregătiți în negociere cu partenerii”, susține Carolina Dosca.
Tatiana Burca, specialist marketing, proiectul USAID APM: „Producătorii din Republica Moldova au piețe alternative pentru mere, iar anul 2022 ne-a demonstrat acest lucru. Atunci când a apărut o situație de criză pe piață, agricultorii care dispuneau de soiuri de top, precum GALA, Red Delicious, Granny Smith, și fructe de calitate au putut să se reorienteze foarte repede pe piețele din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Oman. Din păcate, două piețe cu mari posibilități, India și Egipt, care se numără în top 5 importatori de mere, rămân încă nedescoperite de producătorii moldoveni. În acest sens, USAID va oferi suport pentru circa 10 exportatori, care vor să exporte pe aceste piețe”.
Suportul de care vor beneficia exportatorii presupune un pachet de servicii precum stabilirea legăturilor cu importatori din Egipt și India, efectuarea studiilor de fezabilitate a soluțiilor noi de transport, acordarea suportului consultative, diminuarea riscurilor prin acoperirea costurilor asociate livrărilor inițiale în sumă de 3.500 - 5.000 USD etc.
Andrei Cumpanici, specialist în siguranța alimentului și post-recoltă, proiectul USAID APM: „GLOBALG.A.P. este un standard de bune practici în agricultură: utilizarea corectă a produselor de uz fitosanitar, a fertilizanților, irigare, sol, personal, protecția muncii, bunăstarea lucrătorilor, procesul de recoltare, igiena proceselor de producție etc.”. Pentru companiile care își propun să exporte merele, mai ales la distanțe mari în containere maritime când transportarea durează 3-5 săptămâni, este important ca fructele să fie produse conform tehnologiilor și recoltate corect pentru a păstra aspectul și calitățile gustative până ajung pe masa consumatorului.
În Republica Moldova suprafața totală a livezilor de măr constituie circa 57 mii de hectare, fiind cea mai cultivată cultură pe teritoriul țării. În anul 2022 se estimează o recoltă de circa 485.000 de tone de mere, cu 180.000 de tone mai mica față de anul trecut, în principal din cauza condițiilor nefavorabile climatice. Circa 95% din exporturile de mere moldovenești anterior erau îndreptate, până în anul 2022, către Rusia. Războiul din Ucraina a afectat grav lanțurile logistice, iar producătorii din Republica Moldova au fost nevoiți să se adapteze și să găsească noi piețe de desfacere. Geografia exporturilor de mere din recolta 2021 s-a extins de la 9 țări în 2021, la 29 de țări în 2022, iar circa 4000 de tone de mere au fost exportate la distanțe mari în containere maritime către destinații îndepărtate din Asia Centrală, Golful Persic și Africa de Nord. Două piețe, India și Egipt – mari importatori de mere, rămân însă neexplorate încă de producătorii din Republica Moldova. Deși accesul la aceste piețe este limitat de bariere tarifare și netarifare, Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova și Asociața Moldova-Fruct estimează livrările către acestea drept fezabile din punct de vedere tehnic și economic.
Notă: Exportatorii interesați de exporturi în India și Egipt pot transmite solicitarea de asistență la adresa apm@moldovaagro.com, în formă liberă, furnizând cât mai multe detalii posibile despre piața-țintă, importatorii identificați, cantitatea și caracteristicile produsului (soiuri, certificări, analize ale reziduurilor de pesticide), viziunea despre soluțiile noi de transport și logistică, alte informații relevante.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!