В Молдове

Producția de lapte în declin, iar importurile cresc

Автор: AgroExpert
lapte ferme producție - AgroExpert.md

Crescătorii de vite din sate susțin că se descurcă din ce în ce mai greu. Din cauza secetelor, nu au suficientă hrană pentru animale, iar prețurile care li se oferă pentru lapte și carne nu le acoperă cheltuielile, astfel încât tot mai mulți țărani își scot vacile la vânzare.

Natalia Chiriac din satul Călinești, din raionul Fălești, se trezește în fiecare dimineață la ora 4:00 ca să mulgă la 5:00 cele patru vaci pe care le crește în gospodărie. Le mulge mai întâi mecanizat, apoi manual, pentru că laptele rămas în ugere ar putea afecta animalele. La ora 6:00, femeia duce circa 55 de litri de lapte la centrul de colectare din localitate, unde lucrează de 9 ani, de când acesta a fost deschis, scrie europaliberă.org.

„Acesta mi-e lucrul, cu asta mă hrănesc. Am trei copii la școală. Trebuie încălcați, îmbrăcați, de plătit lumina, telefonul, mâncarea... Chiar dacă trăim la țară, tot avem nevoie de bani. Și datorită acestei activități, nu ne ducem peste hotare, stăm acasă, lângă copii”, povestește femeia.

Potrivit datelor statistice, în anii 2012-2021, producția de lapte în R. Moldova a scăzut de aproape două ori, până la circa 295.300 de tone. Circa 90% din această cantitate este produsă în gospodăriile țărănești, iar restul – în întreprinderile agricole.

Comparativ cu anii 1989-1990, șeptelul de bovine s-a redus de la 1,1 milioane la 103.800 în 2022, iar de vaci în mod special – de la 402.000 la 68.000 de capete.

În același timp, importurile de lapte au crescut cu 75% între 2012 și 2021, ajungând la 172.500 de tone. România și Ucraina sunt principalele țări de unde este adus laptele.

La începutul anului curent, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, anunța că sectorul zootehnic va fi reanimat, odată ce a fost aprobată legislația necesară și R. Moldova a obținut un credit de la Banca Mondială. Din suma totală de 55 milioane de dolari, 25 de milioane vor fi investite în dezvoltarea ramurii creșterii bovinelor.

Ministrul spunea că R. Moldova trebuie să acopere măcar parțial necesarul de consum de lapte și să fie redusă cota importurilor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!