В Молдове

Producția internă de carne de porc scade. Ce măsuri au fost analizate

Автор: AgroExpert
producția carne de porc scade - agroexpert.md

Situația privind creșterea porcinelor, procesarea și importul cărnii de porc a fost discutată la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Potrivit datelor, producția internă de carne de porc a avut un trend descendent în acest an, din cauza multiplelor episoade de Pestă Porcină Africană înregistrate pe parcursul anilor 2022 și 2023 pe teritoriul țării.

În anul curent, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a depistat și a lichidat 3 focare la fermele comerciale cu un efectiv de circa 7 mii de capete. Alte 15 focare au fost depistate în gospodăriile casnice, fiind afectați peste 200 de porci, se arată în comunicatul emis de MAIA.

În urma calculelor s-a stabilit că până la sfârșitul anului, necesarul de consum a cărnii de porc în masă sacrificată este de circa 20 de mii de tone. Producătorii noștri ar putea asigura piața locală cu circa 10 mii de tone. În scopul prevenirii deficitului de carne de porc în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, au fost analizate un set de soluții.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat că va fi examinată posibilitatea de a permite procesatorilor să importe anumite cantități de carne de porc, într-o perioadă determinată de timp. Menționăm că, până la ziua de astăzi, cotele tarifare privind carnea de porc au fost deja epuizate.

„Predictibilitatea în afaceri este un element esențial pentru eficiența economică a  întreprinderilor. Nu voi înceta să repet despre necesitatea negocierii contractelor de lungă durată între producătorii și procesatorii moldoveni. Avantajele competitive pot fi obținute doar prin modele de colaborare între agenții economici, prin identificarea strategiilor ce ar spori gradul de integrare a tuturor actorilor din industrie în lanțul valoric. Aceste parteneriate trebuie dezvoltate rapid, de altfel ne va fi dificil să facem față concurenței”, precizează oficialul.

 ⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!