В Молдове

Programul 373: 100 de milioane de lei pentru 40 de proiecte

Автор: AgroExpert
programul 373 investiții proiecte  întreprinderi - agroexpert.md

40 de proiecte investiționale sunt deja în derulare datorită Programului guvernamental „373”, care oferă sprijin antreprenorilor să-și dezvolte afacerile. Suma împrumuturilor este de 100 de milioane de lei, iar proiectele investiționale au o valoare de 140 de milioane de lei.

La moment, companii din mai multe regiuni ale Moldovei, cum ar fi Chișinău, UTA Găgăuzia, precum și localitățile Ialoveni, Taraclia, Ștefan Vodă, Rîșcani, Cimișlia și Ungheni, au beneficiat de avantajele creditelor oferite, se arată în comunicatul emis de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Aceste întreprinderi activează în sectoare precum agricultură, industria prelucrătoare, transport, servicii de cazare și restaurante, sănătate și asistență socială. Acest efort sprijină antreprenorii atât din zonele rurale, cât și din mediul urban, contribuind astfel la dezvoltarea economică și promovarea creșterii în toate sectoarele cheie ale economiei.

Programul de credite oferă rate de dobândă competitive, cu o rată anuală de 3% pentru creditele în valută străină și 7% pentru cele în lei.

Întreprinderile mici și mijlocii pot contracta credite investiționale pe o perioadă de până la 7 ani, cu o perioadă de grație de până la 3 ani.

De asemenea, programul „373” prevede garantarea creditelor preferențiale în proporție de până la 40%, în funcție de caz, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) din portofoliul ODA.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!