В Молдове

Programul „373”: Zece întreprinderi beneficiază de circa 20 de milioane de lei

Автор: AgroExpert
program 373 zece întreprinderi - agroexpert.md

Zece întreprinderi au obținut credite în cadrul Programului guvernamental „373”, pentru a investi în dezvoltarea afacerilor. Valoarea totală a acestor credite se ridică la circa 20 de milioane de lei, bani din care întreprinderile mici și mijlocii pot să inoveze, modernizeze infrastructura și să-și diversifice produsele și serviciile.

Până în prezent, beneficiari ai creditelor avantajoase sunt întreprinderi din Chișinău, UTA Găgăuzia, raioanele Taraclia și Ialoveni, care gestionează companii active în agricultură, industria prelucrătoare, transport, activități de cazare și alimentație publică, precum și în domeniile sănătate și asistență socială. Astfel, se oferă sprijin atât antreprenorilor din mediul rural, cât și celor din zonele urbane, contribuind la dezvoltarea economiei și la stimularea creșterii în toate sectoarele cheie.

Rata dobânzii la creditele în valută străină este de 3% anual, iar în lei – de 7% anual.

Creditele investiționale pot fi contractate de întreprinderile mici și mijlocii pe un termen de până la 7 ani, cu o perioadă de grație de până la 3 ani. 

Programul „373” prevede și garantarea cu până la 40%, după caz, din valoarea creditelor preferințiale, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) din portofoliul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!