В Молдове

Proteste în 13 regiuni: Care e situația în Cahul și Strășeni

Автор: Chantali Bulgac
Proteste în 13 regiuni: care e situația în Cahul și Strășeni - agroexpert.md

Producători agricoli din 13 raioane ale țării au ieșit astăzi la protest cu tehnică și utilaje agricole. În Cahul și Strășeni, agricultorii spun că protestele se desfășoară pașnic și că principala lor nemulțumire este legată de modificările propuse în politica bugetar-fiscală.

La Cahul, participanții continuă să se adune. La această oră sunt prezente aproximativ 20 de tractoare, iar organizatorii așteaptă sosirea altor fermieri și unități de tehnică agricolă.

„La moment sunt 20 de tractoare, așteptăm să mai vină. Sunt și agricultori care vin fără tehnică și trebuie să mai ajungă și câțiva băieți din Găgăuzia”, declară agricultorul Dinu Todos.

Un alt participant la protest, Gheorghe Jurcanu, afirmă că numărul manifestanților este în continuă creștere și estimează că la protest se vor aduna între 25 și 35 de unități de tehnică și aproximativ 40 de agricultori.

Acesta a remarcat și prezența numeroasă a forțelor de ordine.

„Sunt 20 de polițiști, mai mulți decât agricultorii care protestează și tehnica împreună”, a declarat Jurcanu.

Acesta spune că acțiunea are scopul de a atrage atenția guvernării asupra problemelor cu care se confruntă sectorul agricol.

„Noi suntem din zona de sud și avem patru ani de secetă la rând. Acum ne vine și TVA de 20%. Noi protestăm pentru a schimba ceva, pentru a atenționa guvernarea. Nu poți să stai sub condiționer și să aplici legi fără să vezi prin ce trec agricultorii”, susține Jurcanu.

Agricultorii din Cahul spun că au încercat să obțină sprijinul deputatului Pavel Groza și al președintelui de raion Ion Groza, însă fără rezultat. 

Am încercat să ajungem la Pavel Groza, să ne facem auziți. El știe foarte bine situația din sud. Toți anii aceștia ne-am adresat dumnealui. I-am spus: vă rog frumos, faceți niște posibilități să ieșim din situație, să avem posibilitatea să soluționăm problemele. El este la curent cu toate dificultățile noastre, dar nu am putut să ne întâlnim cu dumnealui, pentru că nu are când”, afirmă agricultorul.

La Strășeni, protestul începe cu opt tractoare și aproximativ 12 participanți. Fermierii spun că numărul acestora urmează să crească pe parcursul zilei, deoarece mulți agricultori sunt încă în câmp.

„Strășeni este o zonă cu multe plantații, iar agricultorii sunt acum la lucru. Când vor termina, vor ieși și ei la protest”, explică agricultorul Anatol Răcoală.

Fermierul spune că a venit la protest direct din câmp, după o noapte de muncă.

„De la ora trei noaptea am fost la stropit, iar pe la șapte și jumătate am lăsat tot și am venit aici. Seara mă întorc în câmp. Asta este situația majorității agricultorilor în această perioadă”, spune el.

Potrivit acestuia, principala revendicare a fermierilor este renunțarea la modificările fiscale propuse de autorități.

„Toți suntem împotriva politicii bugetar-fiscale. Nu cerem nimic ieșit din comun. Dacă vrem să intrăm pe piața europeană, trebuie să avem aceleași politici fiscale ca toate țările europene. Cerem susținere din partea guvernării, nu bani luați de la copii sau bătrâni”, spune Răcoală.

Fermierii își exprimă speranța că Ministerul Agriculturii și Industrii Alimentare va lua o poziție publică împotriva modificărilor fiscale contestate de sector.

„Noi avem speranța că doamna ministră va ieși public și va da un aviz negativ, așa cum au făcut și alți membri ai Guvernului. Vrem să dea dovadă de verticalitate și să ne apere drepturile”, a declarat Anatol Răcoală, agricultor din Strășeni.

Agricultorii contestă în special modificările privind TVA și modul în care acesta este restituit pentru produsele exportate.

„Eu personal aș fi de acord cu majorarea TVA de la 8% la 20% dacă s-ar schimba mecanismul de restituire. În prezent, TVA se restituie exportatorului, nu producătorului. Dacă restituirea ar ajunge la producător, eu nu aș vedea o problemă”, afirmă Anatol Răcoală.

Participanții la protest mai cer autorităților să evite divizarea agricultorilor și să mențină un dialog cu reprezentanții sectorului.

„Nu ne trebuie ca cineva de la tribună să spună că unii agricultori sunt buni și alții răi. Să nu ne divizeze. Avem nevoie de unitate și de soluții pentru problemele reale din agricultură”, conchide agricultorul din Strășeni.

Revenim cu detalii privind celelalte raioane.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!