În anul 2021, producția globală de struguri, va fi cu aproximativ 15-25% mai mare decât anul trecut, în pofidacondițiilor meteo nefavorabile, marcate de înghețuri târzii și ploi abundente frecvente în anul curent. Astfel, pronosticul recoltei pentru anul 2021 va varia între 6,0-9,0 tone/ha. Acestea sunt principalele concluziile prezentate de Oficiul Național al Viei și Vinului, în cadrul Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole, cu subiectul „Recolta de struguri 2021: particularități și valorificare”, desfășurată online, pe pagina de Facebook Wine of Moldova.
Totodată, prognozele și datele statistice arată că producția globală de struguri din anul curent, va fi cu peste 30% mai mică față̆ de media ultimilor 5 ani, iar stocurile de produse vitivinicoledin acest an, s-au diminuat și constituie aproximativ 28,4 mil dal, un volum insuficient pentru a îndeplini obligațiunile contractuale ale anului 2021.
În același timp, anul trecut a fost marcat și de schimbări în ce privește axele strategice de dezvoltare a sectorului, care vor fi implementate în următorii 4 ani de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și care urmăresc atingerea obiectivelor privind durabilitatea socio-economică și o mai mare claritate și transparență asupra activității desfășurate.
Mai mult, în anul 2021, în plantațiile viticole a fost înregistrat risc înalt pentru răspândirea bolilor de sezon, iar din cauza temperaturilor mici și a precipitațiile abundente, recoltarea strugurilor va întârzia cu aproximativ 15 zile comparativ cuanul 2020.
„Sectorul vitivinicol reprezintă 3% din PIB-ul țării sau 7% din totalul de exporturi și rămâne a fi angajatorul nr.1 din mediul rural. În ciuda provocărilor, anul trecut a fost unul ce a înregistrat cifre pozitive în ce privește exporturile și anume o creștere de 9%, în majoritatea destinațiilor de export, care au marcat majorări semnificative pe anumite piețe. Mai mult, anul 2020 a fost unul de cotitură pentru întreg sectorul și în special pentru ONVV. Pentru a menține trendul pozitiv, am muncit pentru schimbarea direcțiilor de dezvoltare, grupate pe 4 axe strategice care vor permite o mai mare claritate și transparență asupra activității desfășurate. Astfel, toate inițiativele desfășurate vor avea la bază cele 4 axe strategice, care urmăresc ca țara noastră să fie recunoscută ca fiind o destinație producătoare de vinuri de calitate, ce oferă posibilitate producătorilor să comercializeze produsele vinicole la prețuri mai bune, care are companii vinicole puternice care pot rezista crizelor globale, care își desfășoară activitatea într-un climat investițional și legal coerent” a menționat Cristina FROLOV, Director, Oficiul Național al Viei și Vinului.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, prezent la eveniment, a menționat și problemele cu care se confruntă sectorul vitivinicol, menționând că Guvernul împreună cu mediul academic, asociațiile de profil și partenerii de dezvoltare vor identifica soluții raționale, care vor fi reflectate complex în documentele de politici strategice, în special, în textul noului document aferent dezvoltării sectorului vitivinicol pentru anii 2022-2030.
„Sectorul vitivinicol a fost şi va rămâne o ramură prioritară, strategică a economiei naționale. . Prin urmare, reieşind din importanța sectorului în dezvoltarea economico-socială a țării, actualul Executiv îl poziționează prioritar pe agenda de guvernare, urmând să se focuseze pe politici consolidate ce vor contribui la dezvoltarea dinamică, echilibrată şi sustenabilă a tuturor componentelor acestuia: pepinieritul viticol, viticultura şi vinificaţia; inclusiv prin prisma politicii de subvenționare, axată pe: procesarea strugurilor, înființarea și modernizarea plantațiilor viticole. Seceta severă din anul precedent, cumulată nefavorabil cu situația pandemică, anul vitivinicol 2020 a înregistrat o diminuare a producției globale cu circa 28 la sută și o reducere a exportului de vinuri în expresie naturală - cu 10%. Cu toate acestea, calitatea vinului din roada anului trecut este una excepțională, cu un potențial ridicat de maturare, care va pune bazele unor vinuri autohtone de excepție” a spus Viorel GHERCIU, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„USAID a fost un pilon de încredere pentru sectorul vinicol din Republica Moldova în ultimii 15 ani, oferind suport și călăuză producătorilor locali. Deși ne-am ciocnit de multe provocări, exporturile de vin îmbuteliat în primele luni ale anului 2021 au înregistrat o crește cu 20% mai mari ca valoare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. USAID a oferit asistență pentru circa 70 de vinării și suntem foarte mândri că suntem parte din reformarea industriei vinicole într-o ramură sustenabilă, modernă și competitivă” a declarat Mike Jones, Director adjunct interimar al Misiunii USAID în Moldova.
„Cu toții cunoaștem cât de dificili au fost ultimii doi ani pentru industria vinicolă. Pe parcursul a mulți ani UE a contribuit cu asistență și experiență în dezvoltarea ramurii agriculturii, îmbunătățind calitatea produselor, integrarea marketingului direct în activitatea organizațiilor, promovând durabilitatea prin echipamente tehnologice moderne. Sectorul vinicol din Republica Moldova va continua să reprezinte un interes sporit în agenda UE, fiind o etichetă socioculturală de care trebuie să fim mândri” a menționat Magdalena Mueller-Uri, Șef secție operațiuni, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!