В Молдове

Republica Moldova vrea să sporească producția de biogaz

Автор: AgroExpert
producția de biogaz Moldova - agroexpert.md

Potențialul utilizării materiilor prime și reziduale din agricultură în producția de biogaz a fost prezentat în cadrul Atelierului de lucru „Valorificarea bioenergiei în sectorul agricol și unitățile administrative-teritoriale din Moldova”, organizat de Agenția Germană pentru Energie (DENA), în colaborare cu Ministerul Energiei, în cadrul proiectului „Transformarea sectorului energetic în Moldova”.

Discuțiile s-au axat pe modelele de funcționare și planificarea eficientă a instalațiilor, precum și pe ciclurile de nutrienți asociate cu instalațiile de biogaz și asigurarea aprovizionării cu materii prime.

Obiectivul atelierului este de a oferi suport organizațiilor interesate în implementarea bioenergiei în contextul agricol și local, prin exploatarea la maxim a acestui potențial, dar și identificarea și abordarea în același timp a provocărilor și obstacolelor existente.

În cadrul atelierului au fost prezentate costurile de valorificare a bioenergiei pe cazul fermei de porci din Cimișeni, Porco Bello, care a construit și o instalație de biogaz, Construcția și aspectele operaționale ale exploatării instalațiilor de biogaz, cadrul legal privind funcționarea instalațiilor de biogaz și recomandări privind producția de biomasă în rotație scurtă pentru consum local și exemplul localității Feștelița în acest sens.

La panelurile de discuție au fost abordare necesitățile de sprijin pentru producătorii de biogaz și așteptările din partea Guvernului.

„Până în 2030 ne-am propus să avem 27% ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie. Acest lucru înseamnă tehnologii noi, dezvoltarea sectorului și mai puțină dependență energetică. Guvernul, la inițiativa Ministerului Energiei a alocat o cotă de capacitate pentru biogaz în mărime de 65 MW. În țara deja avem instalate peste 15 MW”,  a declarat secretara de stat Carolina Novac.  

Ministerul Energiei al Republicii Moldova s-a adresat oficial către ANRE cu argumente privind necesitatea de majorare a tarifului fix pentru energia electrică produsă din biogaz.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!