В Молдове

Resursele de sol vor fi îmbunătățite. Ce acțiuni a aprobat Guvernul

Автор: AgroExpert
îmbunătățirea resurselor de sol - agroexpert.md

Guvernul a aprobat Planul de acțiuni pentru îmbunătățirea solurilor în perioada 2024-2025, parte componentă a eforturilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) de gestionare durabilă a resurselor de sol.

„Documentul este o reconfirmare a angajamentului ministerului de a implementa Programul de îmbunătățiri funciare pentru anii 2021-2025, axându-se pe prevenirea eroziunii solului și adoptarea practicilor agricole prietenoase mediului”, se arată în comunicatul emis de MAIA.

Bugetul total alocat pentru implementarea planului este de 274.388 de lei. Banii vor fi utilizați pentru realizarea următoarelor obiective cheie:

  1. Stimularea măsurilor de protecție antierozională ce includ lucrări supuse alunecărilor împădurite;
  2. Aplicarea măsurilor hidrotehnice și fitoameliorative pe terenurile agricole afectate de ravene;
  3. Stimularea înființării/reabilitării fâșiilor forestiere de protecție, fâșii riverane de protecție a apelor pe terenuri agricole create, reabilitarea fâșiilor forestiere paravânt;
  4. Lucrări de ameliorare a solurilor alcalice, soluri amendate;
  5. Stimularea reabilitării sistemelor de irigare pentru atenuarea secetei pedologice (sisteme centralizate de irigare, sisteme  de irigare la scară mică);
  6. Stimularea măsurilor de protecție a solului în cadrul practicilor agricole (măsuri de prevenire a degradării și refacerii structurii solului pentru culturi siderale și leguminoase).

Implementarea acțiunilor va fi asigurată de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în colaborare strânsă cu autoritățile și instituțiile responsabile.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!