Produsele și serviciile a 350 de antreprenori din țara noastră au fost promovate în perioada 1- 5 februarie 2023, la cea de-a XX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2023. La ediția jubiliară au participat 350 de antreprenori autohtoni din toate domeniile economiei naționale (industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii) și regiunile țării.
La ediția curentă au fost prezentate 22 de standuri colective și anume ale: 15 Consilii Raionale (Hîncești, Leova, Nisporeni, Călărași, Criuleni, Ungheni, Anenii Noi, Râșcani, Ialoveni, Cimișlia, Florești, Ștefan-Vodă, Cahul, Căușeni, UTA Găgăuzia); stand reprezentativ al Tracom-ului; standul comun al ONVV-ului; standul companiilor italiene ce activează în țara noastră. Remarcabilă a fost și prezența companiilor din regiunea transnistreană, 12 companii participante, sub un stand comun al Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD. Totodată, cu stand a participat și Programul EU4MOLDOVA, regiuni cheie, Ungheni și Cahul.
Expoziția a fost vizitată de peste 70 de mii de persoane. Prezenți au fost și vizitatori din România, Ucraina, Polonia, Croația, Japonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Spania, Italia, Belgia etc.Totodată, aceasta a fost vizitată de un număr considerabil de studenți și elevi. Tinerii şi-au arătat interesul nu doar faţă de produsele autohtone, dar şi faţă de programul de afaceri, participând la seminare, conferinţă şi masa rotundă, dar şi faţă de procesul de organizare a expoziţiei, implicându-se în calitate de voluntari ai expoziției „Fabricat în Moldova”.
De-a lungul expoziției, au fost inițiate peste 60 de rapoarte și contracte de colaborare, acorduri de intenție dintre agenții economici autohtoni și reprezentanții vizitatori de peste hotare. Majoritatea contractelor încheiate au fost în domeniul conservării fructelor și legumelor, ambalării, textilelor, patiserie și panificație, prestării de servicii, ș.a.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și în acest an, ca de fiecare dată, a subvenționat financiar IMM-urile în procesul de participare la expoziția „Fabricat în Moldova” prin rambursarea parțială a cheltuielilor de participare.
Și programul de afaceri a fost unul amplu, în cadrul acestuia au fost organizate 15 activități, la care au participat, în total, cca 1.550 de persoane. Cele mai solicitate activităţi au fost: Forumul de afaceri moldo-roman (în cadrul căruia au fost semnate 5 contracte de cooperare cu CCI din România și cu APL din țară); Conferința sectoriala a vinului „Cooperarea UE și Parteneriatul estic în sectorul vitivinicol: atractivitatea sectorului și oportunitățile de piață”, organizat în parteneriatul Proiectului EU4Business, etc.
Expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2023 a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și partenerii media: Agrobiznes; Agro Tv; Agroexpert; #Diez; My Business; News Maker; Privesc.eu; Rlive, realitatea, bani.md și TVR Moldova.