В Молдове

RM exportă butași de trandafir. Care sunt principalele destinații

Автор: AgroExpert
RM exportă butași de trandafir - agroexpert.md

În perioada 2022 - 2024, Republica Moldova a exportat peste 3.522.000 de butași (material săditor) de trandafir. Principalele țări de export sunt Ucraina, Belarus, Letonia, Turcia, Polonia, România, Lebanon, Uzbekistan etc.

Agricultorii din satul Dobrogea Veche, raionul Sîngerei sunt unii dintre cei mai activi producători de puieți de trandafir din țară.

„Operatorii economici din sat au reușit, în ultimii trei ani, să exporte o cantitate de peste 570 de mii de butași. Doar în primele luni ale anului 2024 din regiune s-au exportat aproximativ 163 de mii de puieți”, se arată în comunicatul emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară.

Accesul pe piețe noi reprezintă o oportunitate semnificativă inclusiv și pentru producătorii de puieți de trandafir, astfel Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a obținut în 2022 permisiunea Republicii Moldova de a exporta puieți de trandafir și in Uzbekistan.

Amintim, că datorită rezultatului cooperării, la nivel tehnic, între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Comisia Europeană, a schimbului de informații, a discuțiilor pentru argumentarea riscurilor fitosanitare, Republica Moldova în anul 2022 a obținut dreptul să exporte pe piața UE a materialului săditor de nuc și măr, iar în 2024 materialului săditor din genul Prunus L. (prun, vișin, cireș, ș.a).

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!