В Молдове

S-au răzgândit. Guvernul permite extinderea programului de rambursare a TVA pentru fermieri

Автор: AgroExpert
 rambursare TVA fermieri - Agroexpert.md

Guvernul a retras avizul negativ acordat săptămâna trecută și a emis unul favorabil pentru proiectul de lege care permite extinderea programului de rambursare a TVA pentru fermieri. Aceasta este una dintre motivele pentru care agricultorii au ieșit la proteste cu tehnică agricolă în mai multe raioane ale țării.

„Măsurile aprobate azi vor pune la dispoziția fermierilor aproximativ 300 de milioane de lei, pe care fermierii îi pot folosi pentru a-și achitate taxele, impozitele”, a spus premierul Dorin Recean la ședința Guvernului din 7 iunie.

              Proiectul de lege prevede:

  • Reducerea ponderii veniturilor din activități agricole în veniturile întreprinderii de la 95% la 75% pentru a fi eligibil în cadrul programului, extinzând numărul beneficiarilor de rambursarea TVA;
  • Modificarea valorii de pornire a sumei TVA pentru a determina suma care urmează să fie rambursată, ceea ce prelungește valabilitatea programului pentru încă un an;
  • Includerea în suma care urmează să fie rambursată valoarea impozitului funciar calculată pentru terenurile neevaluate. Acest lucru ar avea ca efect lărgirea domeniului de aplicare a scutirii, prin creșterea valorii acesteia.

Vezi și: Iniţiativa deputatului Trubca ce a generat un conflict între fermieri şi Ministerul Finanţelor

Decizia miniștrilor vine la o zi după ce discuțiile dintre fermieri și premierul Recean au eșuat. Potrivit asociației „Forța Fermierilor”, care organizează protestele, la negocieri, prim-ministrul a formulat „mai multe promisiuni generale pentru o perioadă nedeterminată, pe când marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii riscă să se falimenteze în următoarele 2-3 luni”

Amintim că, la data de 24 mai, Ministerul Finanțelor a emis un aviz negativ la Programul de rambursare a TVA pentru agricultori. Ulterior, reprezentanții Forței Fermierilor s-au arătat nemulțumiți și au anunțat proteste în toată țara.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!