В Молдове

S-au scumpit fructele: Analiza evoluției prețurilor de consum în mai

Автор: AgroExpert
preț de consum majorate - Agroexpert.md

Prețurile medii de consum în luna mai 2023 față de luna aprilie a aceluiași an au crescut cu circa 0,5%. Majorarea prețurilor de consum a fost determinată de creșterea prețurilor la produsele alimentare cu cca 0,4%, mărfurile nealimentare cu 0,3% și serviciile prestate populației cu 0,8%, arată datele Biroului Național de Statistic (BNS).

Creșteri mai accentuate ale prețurilor s-au înregistrat la fructe – cu 5,4%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate reduceri de preț la ouă de găină – cu 11%  și ulei vegetal – cu aproape 5%, iar la legume  – cu 2%. La mărfurile nealimentare s-au majorat prețurile medii de consum la încălțăminte, confecții, medicamente, iar la combustibili și carburanți – cu aproape un 1%.

Creșteri mai mari ale tarifelor au fost înregistrate la serviciile transportului de pasageri – cu 12,5% și serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare, în medie 1%.

Comparativ cu luna decembrie 2022, prețurile medii de consum în luna mai 2023 au crescut cu 5%, inclusiv la produse alimentare - cu 4%, mărfuri nealimentare - cu 1% și servicii prestate populației - cu 12%.

Potrivit BNS, prețurile medii de consum în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 16%, inclusiv la produse alimentare cu 14%, mărfuri nealimentare cu 8% și servicii prestate populației cu 33%.

Rata anuală a inflației în mai 2023 a fost de 16,3%. Astfel s-a micșorat cu 1,8 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în aprilie 2023 - 18,1%.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!