В Молдове

Seceta a uscat culturile fermierilor din nordul Republicii Moldova

secetă fermieri recoltă - AgroExpert.md

Ploile nu mai vin, iar agricultorii sunt tot mai disperați. Din cauza secetei, recolta de grâu, porumb și floarea-soarelui, va fi foarte mică. Alexandru Oală este agricultor cu o experiență de 40 de ani. Are în gestiune aproape 1000 de hectare de teren în raionul Fălești. Bărbatul spune că roada în acest an este săracă, deși spicul de grâu este mare.

Pe fundalul creșterii prețurilor la carburanți și a substanțelor agricole, fermierul spune că ar trebui să-și vândă roada cu dublu sau chiar triplu preț, pentru a-și recupera investițiile. La prelucrarea unui singur hectar, agricultorul a cheltuit aproape 12 mii de lei,notează nordnews.md.

Deja nicio ploaie nu va remedia situația grâului.

„Priviți, aceste grâne încă se coc, iar recoltarea va începe peste vreo 10 zile. Noi am rămas doar cu 25% din spic”.

Seceta va compromite și porumbul. Deși mai este mult până la recoltă, bărbatul deja și-a pierdut speranța.

„Frunza de porumb nu trebuie să fie închisă, dar asta e din cauza lipsei umidității. Ea trebuie să fie deschisă, dezvoltată. Dacă smulgem o tulpină, vedem că are rădăcini bune, luptă pentru viață, dar e uscată”, a povestit Alexandru Oală din raionul Fălești.

În anii rodnici, de pe un hectar de pământ, Alexandru Oală strângea peste 6 tone de grâu și 12 tone de porumb. În acest sezon, bărbatul abia de va aduna 1,5 tone de grâu, iar recolta de porumb ar putea fi și mai săracă.

„În ultimii ani suntem puternic afectați de secetă. În partea stângă este râul Prut, în partea dreaptă este Nistrul. Conducerea țării ar trebui să gândească cum să folosim această apă pentru irigare”, a adăugat agricultorul.

Amintim că, la începutul lunii iunie, Ministrul Agriculturii Viorel Gherciu a prognozat o roadă de grâu mai mică cu 30-35%, comparativ cu sezonul trecut. Potrivit ministrului, agricultorii din R. Moldova ar urma să strângă peste 1 milion de tone de grâu, în timp ce anul trecut recolta a fost de 1,5 milioane de tone.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!