В Молдове

Ședință comună a reprezentanților sistemului bancar, agricultorilor și Președinției. Maia Sandu: „Am decis crearea unui fond de garantare a creditelor”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut la 19 februarie curent o ședință comună cu reprezentanții sistemului bancar și ai agricultorilor. În cadrul discuțiilor, s-a decis crearea unui fond de garantare a creditelor.

„Am căutat împreună soluții pentru a susține domeniul agricol după lovitura dublă din anul trecut: criza Covid și seceta. Am stabilit că implicarea statului în soluționarea problemelor trebuie să fie mai eficientă”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a precizat că s-a „convenit că cea mai potrivită soluție pentru agricultori, precum și pentru companiile din alte domenii afectate dramatic de criză este crearea unui fond de garantare a creditelor”.

„Crearea acestui fond va diminua riscurile pentru bănci și va asigura pentru agricultori acces la resurse pentru finanțarea lucrărilor agricole.Guvernul precedent a făcut prea puține pentru a ajuta economia națională pe timp de criză. Statul trebuie să intervină urgent și responsabil pentru a salva locuri de muncă, afaceri și domenii întregi care aduc valoare adăugată”, a adăugat Maia Sandu.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: tv8.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!