В Молдове

SHS: Întârziere în semănatul culturilor de toamnă din cauza lipsei de ploaie

Автор: AgroExpert
SHS octombrie lipsă ploaie - agroexpert.md

Din cauza lipsei de precipitații semnificative și a rezervelor scăzute de umiditate productivă în stratul arabil al solului, pe parcursul lunii octombrie, în cea mai mare parte a teritoriului țării, s-au menținut condiții mai puțin favorabile pentru semănatul, răsărirea, precum și pentru creșterea și dezvoltarea culturilor de toamnă.

„Condiții foarte dificile pentru dezvoltarea culturilor de toamnă se atestă în jumătatea de sud a țării, unde rezervele de umiditate productivă din stratul superior al solului sunt în fond epuizate. Înghețurile în aer și la suprafața solului, semnalate în prima jumătate a lunii au creat pericol de vătămare a culturilor legumicole nerecoltate”, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Totodată, condițiile meteorologice au fost în fond favorabile pentru finalizarea recoltării roadei culturilor agricole târzii.

În luna octombrie, gospodăriile agricole au efectuat semănatul culturilor de toamnă. Din cauza lipsei de precipitații semnificative și a rezervelor scăzute de umiditate productivă în stratul arabil al solului, semănatul culturilor de toamnă în acest an este cu întârziere.

Potrivit SHS, Spre sfârșitul lunii, doar pe unele semănături, preponderent în raioanele din nordul țării, la grâul de toamnă s-au atestat următoarele faze: germinarea semințelor și răsărirea.

Dezvoltarea semănăturilor cu grâu de toamnă în acest an are loc cu întârziere în medie de o lună, comparativ cu termenii obișnuiți. De asemenea, Pe parcursul lunii octombrie, gospodăriile agricole au continuat recoltarea porumbului, semințelor de floarea-soarelui și sfeclei de zahăr.

Gospodăriile agricole ale țării, în decursul lunii au efectuat recoltarea culturilor pomicole și a strugurilor. În a doua jumătate a lunii octombrie, la culturile pomicole și vița de vie s-a atestat colorarea fiziologică a frunzelor și a început căderea acestora fiind în termeni apropiați de cei obișnuiți. Condițiile pentru maturarea lemnului și a coardelor la plantațiile multianuale și podgorii au fost în fond favorabile.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!