В Молдове

Sistemele de irigare, ruinate. Slusari: Situația este critică. Ministerul Economiei: N-avem nicio treabă

sisteme de irigare secetă Ministerul Economiei - AgroExpert.md

Fostul deputat Alexandru Slusari susține că acuză Ministerul Economiei de complicitate în blocarea transmiterii celor 7 sisteme de irigare de la Agenția Proprietății Publice și Apele Moldovei către asociațiile utilizatorilor de apă. Ministerul Economiei afirmă că „prin avizul său nu a blocat transmiterea, dar a menționat că transmiterea bunurilor incluse în proiect necesită a fi realizată numai după delimitarea acestora pe domenii - public sau privat, în strictă conformitate cu cadrul legal”.

„Încercăm să analizăm aspectul juridic al problemei. În primul rând, fermierii din 10 raioane așteaptă deja de trei ani. Nu trei zile sau 3 luni. Era timp berechet ca Agenția Proprietății Publice să facă delimitarea tuturor obiectelor din sistemele de irigare pe domenii public și privat al proprietății de stat.

Potrivit lui Slusari, toate întreprinderile de stat, care gestionează sistemele respective de irigare, au întrat în procesul de insolvabilitate și acum administratorii fac ce vor acolo, taie țevile strategice și tolerează furturi masive, care se produc indiferent de existența delimitării. Iar agricultorii tot așteaptă !

În final s-a propus soluție juridică. Conform art. 10, alin. (1) din Legea privind administrarea şi de etatizarea proprietății publice din 4 mai 2007 bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietății publice și circuitul civil al acestor bunuri este interzis, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. La 9 iulie 2010 a fost adoptată o lege specială cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, care prevede expres posibilitatea transmiterii sistemelor de irigare în comodat asociațiilor utilizatorilor de apă. Adică, există această excepție, prevăzută de lege. Parcă este posibil, în sfârșit, de transmis sistemele de irigare fermierilor.

„Însă aici pe scenă din nou apare Ministerul Economiei, care nu recunoaște aceasta soluție juridică și tot cere delimitare. Dar evident că dacă mai multe componente ale sistemelor de irigare vor avea statut juridic de proprietate de stat de domeniul privat, atunci aceste imediat pot fi incluse în masa debitoare în cadrul procesului de insolvabilitate. Prin urmare toate țevile merg nu la agricultori, ci la Râbnița. Situația în sector este una critică. 2/3 din raioane deja sunt cuprinse de secetă”, conchide Slusari.

Într-o intervenție pentru unimedia.md, Ministerul Economiei susține că „Prin avizele repetate asupra proiectului Hotărârii de Guvern privind transmiterea sistemelor de irigații, nu s-a opus procesului de transmitere, dar a atenționat asupra necesității respectării cadrului legal în procesul de transmitere.Sistemele de irigare și desecare și alte construcții hidrotehnice țin atît de domeniul public cât și de domeniul privat al statului.

”Cu alte cuvinte, sistemele de irigare nu pot fi transmise în condițiile proiectului de HG în redacția propusă de autori, pentru că legea interzice transmiterea în folosință gratuită a bunurilor din domeniul public al statului către persoanele fizice/juridice private, iar delimitarea pe domenii (public/privat) a bunurilor întreprinderilor de stat nu a fost efectuată până acum”, a explicat instituția.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!