В Молдове

Specialiştii prognozează o recoltă dublă de grâu pentru anul 2021

Agricultorii sunt optimişti. În acest an, specialiştii prognozează o recoltă dublă de grâu, comparativ cu 2020. Acest lucru se datorează condiţiilor meteorologice favorabile şi precipitaţiilor. Totuşi, fermierii spun că preţul grâului nu se micşora, rămânând la aproximativ trei lei pentru un kilogram, ca anul trecut.

Agricultorul Ion Moroi cultivă grâu pe o suprafaţă de 250 de hectare. Producătorul preconizează că va avea o recoltă de patru tone la hectar.

"Sperăm că anul va fi unul bun, bogat, un an cu condiţii climaterice cum trebuie să fie şi sperăm că în acest an vom ieşi din mocirla în care am intrat noi, agricultorii, anul trecut. Au fost ploi la timp. Toamna, a plouat, iarna a fost umedă, primăvara au fost ploi. Cu toate că, primăvara puţin a întârziat, dar culturile vor recupera întârzierea dată" a spus Ion Moroi.

În aceste condiţii, agricultorul speră că îşi va putea recupera o parte din pierderile de anul trecut, de aproape două milioane de lei.

"Anul trecut, am recoltat o roadă mizeră, noi am colectat în gospodărie în jur de 1,2 tone de grâu la hectar", a declarat agricultorul.

Mai mult, Ion Moroi a semănat şi un soi deosebit de grâu, numit spelta.

"Grâul are înălţimea până la 70, 80 de centimetri, este un grâu care se luptă singur foarte intensiv cu dăunătorii, cu bolile, cu buruienile."

Deşi recolta va fi mai bună decât cea de anul trecut, Ion Moroi este de părerea că preţul nu va scădea.

"Preţul la grîu, anul acesta, va fi la nivelul preţului de anul trecut. Din cauza deficitului de grâu care se simte pe piaţa internaţională, eu cred că în jur de 3 - 3,40 va fi preţul la grâu" a spus Ion Moroi.

Specialiştii de la Ministerul Agriculturii se aşteaptă la o recoltă totală de 1,2 milioane de tone.

"Faţă de anul trecut, este o recoltă dublă. Ceea ce ţine de alţi ani, în 2019 am avut aproape, undeva 1 milion 100 şi ceva mii tone. Este o recoltă normală, care ar trebui să fie pe teritoriul Republicii Moldova, reeşind din structura semănăturilor pe ţară", susține șeful de direcție la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban.

În acest an, în ţară au fost semănate 318 mii de hectare cu grâu de toamnă şi o mie de hectare cu grâu de primăvară. Primul seceriş va fi la începutul lunii iulie.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: publika.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!