A început campania de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică. ANSA a menționat că acțiunea se va desfășura în perioada 29 aprilie – 08 mai 2026, prin distribuție manuală de momeli vaccinale antirabice. Procesul de imunizare constă în distribuirea manuală a momelilor vaccinale de către medicii veterinari ai ANSA, în colaborare cu gestionarii fondurilor cinegetice, reprezentanții întreprinderilor silvice și membrii Societății Vânătorilor și Pescarilor.
Câteva recomandări importante pentru cetățeni de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică:
- Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor, se recomandă supravegherea strictă a câinilor și pisicilor. Accesul liber al acestora în zonele de vaccinare trebuie limitat, pentru a preveni consumul momelilor destinate vulpilor. Deși vaccinul este destinat exclusiv faunei sălbatice, acesta nu este dăunător pentru câini sau pisici în cazul unui consum accidental.
- Dacă găsiți o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați momeala în acel loc.
- Dacă găsiți momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, protejați mâinile cu ajutorul mănușilor și, cu ajutorul unei pungi de plastic, luați momeala și plasați-o într-o zonă împădurită.
- Dacă găsiți o momeală al cărei ambalaj (înveliș) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuși, plasați momeala într-o pungă de plastic și anunțați medicul veterinar pentru a ridica momeala respectivă.
Amintim că, campanii similare de vaccinare antirabică a vulpilor au fost organizate în Republica Moldova și în anii anteriori, inclusiv în 2024 și 2025, în cadrul aceluiași program multianual de eradicare a rabiei, potrivit Agenției.




