Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea de Paște. Acest lucru este important pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediului înconjurător.
În procesul arderii anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen și hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului, aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 de km.
În acest context, Agenția de Mediu informează că arderea anvelopelor este interzisă.
Conform prevederilor art. 149 al Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 24 la 36 de unități convenționale (de la 1200 la 1800 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unități convenționale (de la 10,5 mii la 15 mii de lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
„Începând cu data de 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate. Conform acestuia, cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci trebuie să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni”, precizează instituția.
Lista operatorilor economici autorizați pentru colectarea și tratarea deșeurilor de anvelope:
- SRL ,,Ecoelastic Lux” (autorizat pentru colectare și tratare) - (+373) 079581858, (+373) 060255552;
- „Moldrec Group” SRL (autorizat pentru colectare) – (+373) 79708821;
- „Ispan Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 029424018;
- „Palin Construct” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 60892019;
- SRL „Eco Recycling” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 79772055.