В Молдове

Subvențiile pentru asigurarea riscurilor în agricultură au crescut în 2021

În anul 2021 au fost depuse 463 de cereri de acordare a sprijinului financiar pentru stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură, în creștere de 5,6 ori comparativ cu numărul cererilor recepționate în anul 2020, arată date ale Agenției pentru Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA).

Potrivit AIPA în 2021, comparativ cu 2020, suma subvenției solicitată de către companii pentru asigurarea riscurilor în agricultură a fost în creștere de circa 8 ori, constituind 47,4 milioane de lei.

Suma subvenției restante constituie 6,1 milioane de lei și urmează a fi alocată din resursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) pentru anul 2022.

Prin mecanismul de subvenționare au fost asigurate 2.730,8 hectare de grâu, 493 de hectare de orz/rapiță, 220 de hectare de sfeclă de zahăr, 7.499,6 hectare de floarea-soarelui, 276 de hectare de soia, 3.348 de hectare de porumb și 2.380,6 hectare de plantații multianuale.

Totodată, au fost asigurate și animale după specii: 14.998 de bovine, 552 de suine, 32.167 de ovine, 11.287 de caprine, 97.173 de păsări, 1.228 de iepuri și 533 de familii de albine.

Datele AIPA relevă că suprafața culturilor agricole asigurate a crescut în 2021 de circa 5 ori, numărul bovinelor de circa 15 ori, iar a ovinelor de circa 150 de ori.

Menționăm că, începând cu anul 2021, din FNDAMR statul acoperă 70% din prima de asigurare care este achitată companiilor pentru asigurările asumate.

Valoarea totală a riscurilor asigurate anul trecut constituie 67,7 milioane de lei, iar valoarea subvențiilor solicitate de către companiile de asigurări a fost de 47,4 milioane de lei.

Deși s-a atestat o creștere spectaculoasă, cota acestui tip de subvenții în totalul fondului pe măsuri/submăsuri de sprijin a fost în 2021 de 3,52%. Este adevărat că a fost în creștere de peste șase ori față de nivelul de 0,63% din 2020.

Mijloacele financiare prevăzute pentru Submăsura 1.7A. Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură: se utilizează la subvenționarea primelor de asigurare a producătorilor agricoli, în baza contractelor de asigurare a riscurilor de producție în agricultură și în baza Listei riscurilor pentru a căror asigurare se subvenționează și Listei culturilor agricole și a speciilor de animale și păsări a căror asigurare se subvenționează din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Cuantumul maxim al subvenției se stabilește ținând cont de primele calculate conform tarifelor de asigurare prevăzute în condițiile speciale de asigurare a riscurilor de producție în agricultură.

sursa:mold-street.com

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!