Atunci când ambițiile și visurile sunt mari, vârsta reprezintă doar un număr. O demonstrează Dumitru Sîrghi, un tânăr de 32 de ani, care cultivă legume și fructe pe o suprafață de 2,5 hectare în aria de deservire a sistemului centralizat de irigare (SCI) „Coșnița”. În prezent, deține 8 sere cu roșii, castraveți și ardei, iar în câmp deschis crește dovlecel, vinete, varză, cartofi, ceapă, coacăză, pepene verde ș.a.
Relația sa cu agricultura a început încă din copilărie. Fiind originar din satul Coșnița, a deprins de la părinți pasiunea pentru prelucrarea solului. Tot de la aceștia a moștenit și primele trei sere.
„Când eram copil, colegii mei jucau fotbal în timpul liber, eu însă ardeam de nerăbdare să merg în câmp pentru a-mi ajuta părinții. Aveam o plăcere deosebită să văd cum s-au dezvoltat culturile plantate. Nu cred că poți face agricultură fără pasiune”, ne-a povestit tânărul.
Condus de ideea că viața e prea scurtă ca să amâni lucrurile, la 21 de ani Dumitru s-a căsătorit fiind, după spusele sale, „una dintre cele mai bune decizii luate vreodată”. Consideră că anume datorită acestui pas, s-a maturizat mai devreme, devenind un bărbat responsabil și organizat în toate. Pentru a-și putea întreține noua familie, în primii ani a plecat să muncească peste hotare, a adunat o sumă de bani, iar revenind acasă, a mai contractat și câteva credite, luând decizia de a investi toate finanțele acumulate în agricultură.
„Un factor determinant pentru dezvoltarea afacerii cu serele a constituit accesul la irigare. Grație reabilitării SCI „Coșnița” prin intermediul programului Compact, avem posibilitatea să irigăm cu apă direct din râul Nistru. Această apă, spre deosebire de cea provenită din sursele artizanale, conține toate microelementele necesare creșterii plantelor”, a afirmat dnul Sîrghi.
Totuși, în pofida muncii și calculelor elaborate cu minuțiozitate, fiecare an vine la pachet cu noi provocări pentru agricultori. Pe lângă condițiile meteo instabile, evenimente neprevăzute cum ar fi pandemia de Covid-19, sau războiul din Ucraina, au creat multe impedimente producătorilor, mai ales în ceea ce privește exporturile. Dumitru Sîrghi însă nu se lasă descurajat, fiind într-un permanent proces de identificare a noilor piețe de desfacere. Cât despre vânzările pe piața locală, antreprenorul relevă că produsele de import afectează prea mult prețul celor autohtone. „Pe lângă acest factor, ne ciocnim și de puterea redusă de cumpărare, întrucât tot mai puțini oameni rămân în țară și au venituri foarte mici. O altă provocare o reprezintă și lipsa brațelor de muncă, întrucât majoritatea persoanelor apte de a lucra de la sate au luat calea străinătății.”, a menționat dnul Sîrghi.
Caracterizat de mult optimism, agricultorul privește spre viitor cu planuri mărețe. Nu îi este frică de schimbări, motiv pentru care a decis ca în anul viitor să-și extindă varietatea culturilor agricole pe hectarele deținute. Astfel, pe lângă creșterea legumelor, se va ocupa și de cultivarea pomușoarelor, în special a căpșunelor. Întrebat dacă nu regretă că anii tinereții i-a dedicat mai mult muncii și mai puțin distracțiilor, Dumitru a răspuns fără ezitare că dacă ar da timpul înapoi, nu ar schimba nimic.
Protagonistul istoriei noastre de succes pare a fi un personaj desprins din cărțile motivaționale. Are o energie debordantă și o poftă de viață atât de mare, încât nu îi place să-și piardă timpul nici măcar dormind, regimul său de somn nedepășind mai mult câteva ore pe noapte în perioada verii. Nici în sezonul rece nu stă fără treabă. De meserie constructor, antreprenorul este mereu încadrat în lucru, muncind pentru diferite proiecte.
În ceea ce privește tinerii de azi, agricultorul are și un mesaj: „Ieșiți să lucrați. Dacă generația voastră preferă tot ce se obține ușor, să știți că odată cu trecerea anilor, veți plăti mult mai scump pentru asta. Viitorul este în mâinile voastre, dar acesta nu se construiește trăind pe internet, ci muncind în viața reală!”
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!