В Молдове

Tradiții și superstiții de Anul Nou, transmise din generație în generație

Автор: AgroExpert
Tradiții și superstiții de Anul Nou - agroexpert.md

În Republica Moldova, sărbătorile de iarnă sunt marcate de mai multe obiceiuri și superstiții. Toate acestea reflectă bogăția culturală și spiritualitatea moldovenilor. Fiind transmise din generație în generație, obiceiurile din noaptea de Revelion vin să aducă noroc și prosperitate în casele moldovenilor și în noul an.

Jocul Caprei - belșug, fertilitate și noroc în anul care urmează

Jocul Caprei sau al Ursului este specific Anului Nou și simbolizează belșugul, fertilitatea și norocul. Tradiția spune că participanții interpretează roluri, precum Capra sau Ursul, dansează și cântă, fiind acompaniați de tobe și fluiere. Astfel, casele gospodarilor sunt binecuvântate cu urări de sănătate și prosperitate în anul ce urmează, scrie IPN.

Masa de Revelion - simbolul abundenței

Una dintre cele mai importante tradiții este pregătirea mesei de Revelion, care trebuie să fie îmbelșugată și diversificată. Moldovenii cred că o masă bogată aduce prosperitate și noroc. Gospodinele casei pregătesc bucate tradiționale, - sarmale, piftie, cârnaț de casă, plăcinte cu brânză. Evident, vinul moldovenesc este la loc de cinste în meniu.

Se spune că nici bucatele din pește nu trebuie să lipsească de pe masă în noaptea dintre ani, deoarece peștele este considerat simbol al continuității. În același timp, gospodinele evită să gătească bucate din carne de pasăre, ca să nu „zboare” norocul.

Ceapă la geam, pentru a afla cum va fi vremea în noul an

În seara de Revelion, moldovenii mai au obiceiul de a lăsa, pe pervazul ferestrei, 12 foi de ceapă, care simbolizează cele 12 luni ale anului. Pe fiecare foaie se pune puțină sare și se aranjează la fel ca cifrele de la ceas. Astfel, a doua zi, se poate afla cum va fi vremea în noul an. Dacă într-o foaie de ceapă sarea s-a topit și apare apă, va fi o lună ploioasă, dacă a rămas uscată - lună cu secetă.

Superstițiile de Anul Nou

Superstițiile de Revelion sunt înrădăcinate în mentalitatea moldovenilor. Se spune că prima persoană care intră în casă după miezul nopții trebuie să fie un bărbat, pentru noroc în gospodărie. De asemenea, este bine să ai bani în buzunar la trecerea dintre ani, pentru a atrage prosperitatea financiară.

Altă superstiție este despre a avea haine noi de culoare roșie. Hainele noi aduc prosperitate, iar culoare roșie - dragoste și pasiune. Totodată, moldovenii au obiceiul de a deschide ușile și ferestrele la miezul nopții, pentru a lăsa vechiul an să plece și a invita norocul în casă.

Transmiterea obiceiurilor din generație în generație contribuie la păstrarea identității culturale a poporului. Astfel, noaptea de revelion nu este doar o simplă sărbătoare, ci un moment potrivit pentru a marca valorile. Moldovenii întâmpină noul an cu credința că tradițiile îi vor proteja și le vor aduce bucurii.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!