В Молдове

Transportul de mărfuri, în scădere cu peste 11% în ianuarie-iunie 2023

Автор: AgroExpert
transport mărfuri BNS - agroexpert .md

În ianuarie-iunie 2023, transportul de mărfuri în Republica Moldova a înregistrat o scădere de peste 11% la volumul de mărfuri transportate și aproape 5% la parcursul mărfurilor, comparativ cu ianuarie-iunie 2022. Despre aceasta informează Biroul Național de Statistică (BNS).

În primele șase luni, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial și aerian au transportat 8,2 milioane de tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în ianuarie-iunie 2022, cu 11,3%. Parcursul total al mărfurilor a însumat 2.708,2 milioane tone-km înregistrând o reducere de 4,9%.

Potrivit BNS, transportul aerian în perioada de referință a înregistrat creșteri atât la volumul de mărfuri transportate, cât și la parcursul acestora cu peste 43% și, respectiv cu aproximativ 50%, în comparație cu ianuarie-iunie 2022.

Pe de altă parte, transportul feroviar, care constituie 20,5% din totalul mărfurilor transportate, a marcat o scădere semnificativă la nivelul volumului de mărfuri transportate, cu o reducere de aproape 16%, și la parcursul mărfurilor, cu o scădere de puțin peste 33%, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.

În ceea ce privește transportul rutier, acesta a înregistrat o scădere de circa 10% la volumul de mărfuri transportate, în timp ce parcursul mărfurilor a înregistrat o creștere de peste 3%, în comparație cu perioada similară din anul anterior. Întreprinderile de transport rutier, care dețin întâietate în structura mărfurilor transportate au transportat 6,4 milioane de tone de mărfuri, dintre care 4,3 milioane de tone în trafic național și 2,2 milioane de tone în trafic internațional.

Ponderea mărfurilor transportate cu transportul rutier în volumul total de mărfuri transportate cu acest mod de transport în municipiul Chişinău a constituit circa 60%, regiunile de dezvoltare Centru – aproximativ 19%, Nord – 11%, Sud – 5% și UTA Găgăuzia – aproape 4%.

Totodată, transportul pe căi navigabile interioare (fluvial) a marcat o scădere cu 1,2 puncte procentuale atât la volumul de mărfuri transportate, cât și la parcursul acestora.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!