В Молдове

Turcia a devenit cel mai important furnizor de grâu dur pe piața europeană

Автор: AgroExpert
Turcia grâu furnizor - agroexpert.md

Creștere neașteptată și spectaculoasă a vânzărilor de grâu dur din Turcia pe piața Uniunii Europene: 255.482 tone, reprezentând o cotă de piață de 43,6%, între 1 iulie – 18 septembrie 2023. 

Până la 31 iulie, anul acesta, Turcia nu a vândut nicio tonă pe piața europeană. Cel mai important furnizor era la acea dată Rusia, cu 49.375 tone (49,1% din piață), urmată de Canada, cu 29.837 de tone (29,6% din cota de piață), scrie Lantulalimentar

Pe 14 august, Rusia se situa încă în fruntea clasamentului: 93.501 t (58,1% cotă de piață). La 21 august vânzările de grâu dur rusesc pe piața U.E. au sărit la 104.546 tone (50,9% cota de piață), dar a intrat în joc și Turcia, cu 10.509 tone (5,1% cotă de piață). 

La două săptămâni, Rusia se ținea încă bine: 123.975 t  36,2% cotă de piață), dar Turcia a urcat pe locul doi, cu 105.202 t (30,7 % cotă de piață).

La începutul lunii septembrie, Turcia a ajuns pe primul loc, cu 192.629 t (44,5% cotă de piață), iar Rusia a coborât pe locul doi, cu 123.975 tone (28,6% cotă de piață), potrivit Serviciului european de supraveghere vamală TAXUD.

Ulterior, la18 septembrie, cantitatea totală cumulată de grâu dur turcesc a ajuns la 255.482 t (43,6% cotă de piață), în timp ce Rusia a exportat pe piața europeană 154.192 tone (23,6 % cotă de piață). Canada se situează pe locul trei, cu 85.646 tone (14,6% cotă de piață).

Turcia a fost anul trecut un jucător lipsit de importanță pe piața europeană a grâului dur: numai 428 de tone, vândute între 1 iulie 2022 – 30 iunie 2023. Producția anuală de grâu dur a Turciei se situează în jurul a 2.000.000 de tone, potrivit Departamentului pentru Agricultură al SUA.

În schimb, anul trecut, Canada a fost principalul jucător: 1.370.687 t, în timp ce Rusia a vândut 88.745 t.

Cel mai important client al grâului dur adus de pe piețe terțe este Italia: 482.592 t, între 1 iulie și 18 septembrie. Grâul dur este utilizat în industria pastelor, acesta fiind motivul pentru care Italia importă cantități masive. Spania a importat mult mai puțin: 47.298 t, urmată de Grecia, cu 17.680 tone. Cantitatea totală importată de la 1 iulie până în prezent de Uniunea Europeană este de 585.767 tone. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!