În ultimii ani, comerțul dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a înregistrat o creștere semnificativă. Potrivit Biroului Național de Statistică, 65,4% din valoarea totală a exporturilor Moldovei își găsește destinația în statele membre ale UE.
În 2023, aceste exporturi au înregistrat o creștere de 4,3% față de anul precedent, consolidând poziția Uniunii Europene ca principal partener comercial al Republicii Moldova.
Exporturile către Ucraina au constituit 14,7% din totalul exporturilor moldovenești.
În același timp, țărilor care constituie Uniunea Economică Euroasiatică le-au revenit împreună puțin peste 7% din exporturile moldovenești, inclusiv 3,56% către Federația Rusă.
Precizăm că, în primele trei luni ale 2024, exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au scăzut cu aproape 30%. Totodată, importurile de mărfuri provenite din țările CSI au scăzut cu peste 60%, în raport cu perioada similară a anului precedent.
Citește și: Care sunt cele mai exportate produse, în primele trei luni ale 2024
Totuși, în ianuarie-martie 2024, exporturile de mărfuri ale Republicii Moldova s-au redus cu 14%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), valoarea totală a exporturilor a fost de 921,8 milioane de dolari.
Recomandăm și: Exporturile s-au diminuat cu 14% în primele luni ale anului 2024