В Молдове

Un antreprenor din Moldova dezvoltă o livadă modernă de cireșe

Автор: AgroExpert
antreprenor livadă cireșe - agroexpert.md

Pe 25 de hectare de livadă din satul Vadul - Rașcov, raionul Șoldănești, tânărul antreprenor Adrian Cavcaliuc are plantate opt soiuri de cireșe târzii. Investitorul speră că anul acesta va avea prima roadă completă, estimând circa 200 de tone de cireșe.   

Antreprenorul deține un bazin propriu de acumulare a apei, utilizat pentru a iriga întreaga livadă, dar și un sistem combinat de răcire cu apă și sortarea optică a cireșelor - unic în Republica Moldova. Acest lucru îi permite să satisfacă orice cerere din UE, inclusiv la nivel de ambalare a produsului. 

Totodată, Adrian Cavcaliuc relatează că, din 2018 și până în prezent, a reușit să câștige mai multe proiecte de finanțare și subvenții, participând la toate programele din domeniu, inclusiv la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Livada Moldovei și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

În câteva zile va începe recoltarea, iar cireșele din Vadul - Rașcov vor ajunge în mai multe țări din Uniunea Europeană - în Italia, Polonia, sau Spania.

„Mă bucur să cunosc pomicultori care lansează afaceri și investesc în tehnologii moderne pentru a ieși pe piață cu produse de calitate”, a menționat premierul Dorin Recean, în cadrul unei vizite.

În prezent, Republica Moldova are mai mult de patru mii de hectare plantate cu cireși, iar suprafețele ocupate de livezi intensive sunt în creștere. Plantațiile intensive vor contribui la creșterea exponențială a producției de cireșe din Moldova, care în prezent ajunge la aproximativ 15 mii de tone pe an, țara noastră fiind în top 20 exportatori mondiali de cireșe.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!