
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, nu confirmă și nici nu infirmă o eventuală plecare din funcție, menționând că discuțiile privind viitorul Cabinet de miniștri sunt încă în desfășurare.
„Este prematur astăzi să pot zice despre plecarea mea din Minister. Urmează consultările cu doamna președintă Maia Sandu privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, iar ulterior se va decide și componența Guvernului. Când va fi luată o decizie, o voi anunța”, a declarat Catlabuga.
Oficiala a menționat că își dorește să rămână implicată în domeniul agricol, indiferent de poziția pe care o va ocupa.
„Vreau să rămân în slujba agriculturii, fie că voi fi în Minister, fie în Parlament. Este și pentru mine o perioadă de reflecție și de asumare”, a menționat Ministra.
Referindu-se la discuțiile purtate recent cu Alexandru Munteanu, Catlabuga a precizat că acestea au vizat strict subiecte de politici agricole.
„Am discutat despre proiectele aflate în implementare și obiectivele pe care ar fi bine să le continuăm. Nu s-a vorbit despre funcții sau despre eventuale schimbări. Când va fi creată garnitura și va fi întrebarea directă, voi ieși cu un răspuns clar”, a conchis Ludmila Catlabuga.
Candidatul PAS la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat că lista noilor membri ai Guvernului urmează să fie anunțată în cursul acestei săptămâni, iar o parte dintre actualii miniștri ar putea fi reconfirmați.
Menționăm că, Asociația „Forța Fermierilor” solicită autorităților să asigure o consultare reală a organizațiilor de profil înainte de desemnarea viitorului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Într-un apel public adresat conducerii statului, organizația insistă ca procesul de selectare a candidatului să fie transparent și participativ, cu implicarea directă a fermierilor.