Centrul de Dirijare în Situații Excepționale, cerut să fie creat de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros își începe activitatea astăzi, 7 ianuarie. Aceasta în contextul Codului Portocaliu de schimbare bruscă a vremii anunțat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
„Odată cu instituirea condițiilor meteo nefavorabile, reprezentanții grupului de lucru se vor întruni, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru a acționa în vederea remedierii situației în Republica Moldova”, anunță responsabilii de la MAI.
Potrivit informațiilor, forțele pentru prevenirea situațiilor de risc vor coopera între ele, în special în cazurile vulnerabilității accesului pe drumurile din țară, apariției cazurilor medicale, dar și acordării ajutorului și suportului în condiții de vreme dificilă.
În acest sens, autoritățile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență vin cu un șir de recomandări pentru prevenirea situațiilor de risc legate de condițiile meteo nefavorabile.
Oamenii sunt îndemnați să nu pornească la drum cu mijloacele de transport, în special în ziua de 8 ianuarie, atunci când conform avertizării, precipitațiile abundente sub formă de ninsoare ar putea crea dificultăți de deplasare. În cazul în care deplasările sunt inevitabile, conducătorii auto trebuie să se asigure că drumurile naționale și locale sunt practicabile, iar autovehiculele sunt alimentate suficient cu combustibil, dotate cu pneuri de iarnă și echipament special pentru deszăpezire și lanțuri pentru cauciucuri. Bateria telefonului trebuie menținută permanent încărcată, astfel încât în situații de risc, oamenii să poată apela Serviciul 112.
În caz de viscol și vânt puternic cetățenii sunt îndemnați să evite atingerea firelor electrice căzute la pământ, adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, dar și edificiilor în construcție.
Totodată, oamenii sunt îndemnați să urmărească permanent buletinele informative, avertizările emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, dar și atenționările autorităților. Mai mult, o atenție separată trebuie acordată minorilor și persoanelor în etate pentru ca aceștia să fie monitorizați și ținuți în siguranță.
Amintim că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Portocaliu de schimbare bruscă a vremii, valabil în perioada 7 - 10 ianuarie. Astfel, pe parcursul acestor zile, vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu transformare în lapoviță și ninsoare.
Citește și: Vin ninsorile! Meteorologii au emis Cod Portocaliu de schimbare a vremii
⚡️
Следите за новостями Agroexpert в ->
Telegram
|
Viber
|
Facebook
|
Instagram
|
News letter!