В Молдове

Vămuirea mărfurilor la export, va fi oare mai simplă?!

Vamuirea la export- AgroExpert.md

Bulversarea cauzată de războiul din Ucraina a afectat puternic lanțul firesc al exporturilor din țara noastră și din regiune, în special cele cu destinația către Federația Rusă. Toate rutele care traversau Ucraina au fost redirecționate, rezultând costuri suplimentare pentru exportatori, care caută căi de acces accesibile financiar, dar și care să nu dureze exagerat de mult de la punctul de plecare până la cel al destinației. Pentru a identifica soluții de fluidizare a transportului de mărfuri prin posturile vamale a Republicii Moldova, asociațiile de profil și reprezentanții mediului de afaceri, au fost invitate săptămâna trecută la o dezbatere publică pe marginea proiectului Ordinului Serviciului Vamal care stabilește procedura de vămuire la export a mărfurilor.

La discuție au participat, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, reprezentanții Ministerului Finanțelor, Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, Camerei de Comerţ din RM, Camerei de Comerț Americane în RM (AmCham Moldova), precum și reprezentanți ai Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „AGROCEREALE”, Asociației Investitorilor Străini, Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM), Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct”, Asociației Patronale din Industria Ușoară, Asociației Companiilor din Industria Electronică din Moldova, Asociației Businessului European, Asociației Investitorilor Străini, Asociația Națională a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate ”LAPTE”.

Președintele Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „AGROCEREALE”, Igor Grigoriev a salutat modificările propuse prin proiectul Ordinului supus dezbaterilor publice.

”Susținem integral acest proiect, care este binevenit în situația creată de războiul din Ucraina, avem nevoie de deblocarea vămilor, chiar mulțumim Serviciul Vamal pentru măsurile întreprinse în scopul de a fluidiza traficul camioanelor la posturile vamale de frontieră. Aceste coridoare verzi pentru exportatori au fost absolut necesare, iar  aceste proceduri de vămuire propuse la exportul mărfurilor în respectivul Ordin, vor simplifica întregul proces, ușurând munca atât a transportatorilor, cât și a angajaților Serviciului Vamal. Autoritățile deja au întreprins mai multe măsuri pentru a facilita traficul exportatorilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în comun cu alte instituții continuă să prioritizeze exportul produselor ușor alterabile și acest lucru, per ansamblu simplifică procesul de traversare a frontierei de stat” a menționat Igor Grigoriev.

Totuși nu toți reprezentanții asociațiilor reprezentative în procesul de discuții, au avut o părere bună despre proiectul Ordinului Serviciului Vamal.

”Există avantaje și dezavantaje care vor apărea din moment ce se va aplica acest Ordin al Serviciului Vamal. Noi am formulat anumite propuneri, care sper că vor fi analizate în contextul definitivării proiectului Ordinului. Deocamdată nu mă pot pronunța, vom vedea cum va fi implementat de către Serviciul Vamal” a declarat Iurie Fală, directorul executiv a Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe  ”Moldova Fruct”.

 

”Orice modificare în sistemul de transportare, tranzitare, vămuire a mărfurilor necesită o infrastructură bine definitivată cu proceduri clare și simpliste, cu tarife bine cunoscute de toți operatorii  implicați în procesul de Vămuire. Ținând cont că modificările cu care se intervine presupune prezența fizică la postul vamal intern, fapt care până acum nu era, credem că aceste modificări vor duce la apariția cheltuielilor și timpul de vămuire a mărfurilor va crește. În această ordine de idei, am solicitat ca implementarea acestui Ordin să decurgă pe etape pentru grupele de produse conform Legii 172/2014 Nomenclatorul combinat al mărfurilor și identificarea posturilor vamale care deja au infrastructura bine definitivată, spre exemplu un Proiect Pilot pe SUD, NORD și CENTRU, care va putea identifica toate constrângerile, neajunsurile, timpul utilizat pentru vămuire, costurile și durata după Regulamentul propus. Poate cel mai indicat ar fi ca procedurile de vămuire să rămână neschimbate cel puțin până în sezonul rece,decembrie-ianuarie 2022/2023” a subliniat Carolina Linte, președinta Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate ”LAPTE”.

Notă: Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova exportă în Federația Rusă lunar bunuri în valoare de 20 milioane de USD sau 240 milioane USD anual, iar ponderea Rusiei în totalul exporturilor moldovenești este sub 10% anual. Expertul economic Veaceslav Ioniță, susține că sistarea exporturilor va afecta în primul rând agricultori, care exportă lunar fructe în valoare de 6,5 milioane de USD sau 77 milioane USD anual, ceea ce reprezintă 33% din toate exporturile spre Federația Rusă.

În Ucraina, exporturile Republicii Moldova sunt de 5,8 milioane USD lunar sau 70 de milioane USD anual. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, cel mai vulnerabil sector la sistarea exportului spre Ucraina este cel vinicol, care exportă lunar produse alcoolice în volum de 1 milion USD sau 12 milioane USD anual. Exportul de produse alcoolice în Ucraina constituie 7-8% din totalul exporturilor de aceste produse.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!