Agenția de Mediu informează că producătorii care nu se înregistrează în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP) nu au voie să importe produse și să facă publicitate acestora.
„În conformitate cu modificărilor aduse de Legea nr. 209/2016, este interzisă plasarea pe piață a produselor menţionate la alin. (14) furnizate de către producătorii care, contrar prevederilor de la alin.(5) lit.c), nu s-au înregistrat în Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului. De asemenea, este interzisă publicitatea acestor produse”, susțin reprezentanții.
Acum ai la dispoziție un videoclip util, care te ghidează pas cu pas prin completarea formularului de înregistrare prin intermediul platformei SIAMD.
Ce înseamnă Responsabilitatea Extinsă a Producătorului?
Responsabilitatea extinsă a producătorului reprezintă totalitatea de obligații de ordin financiar și/sau organizatoric impuse producătorilor, în mod individual sau colectiv, pentru recuperarea și valorificarea sau reciclarea produselor scoase din uz sau devenite deșeuri. Legea 209. Art.12
Asupra cui sunt aplicate modificările survenite?
Prevederile legii se aplică doar celor ce plasează pe piață produsele menționate la alin. (14) spre distribuire, consum sau utilizare în cursul unei activități comerciale.
Ce înseamnă plasare pe piață?
În sensul prezentei legi Legea 209/2016, plasare pe piață înseamnă orice tip de furnizare a unui produs pe piață pentru prima dată, cu titlu profesional, spre distribuire, consum sau utilizare în cursul unei activități comerciale, fie contra cost, fie gratuit. Importul pe teritoriul vamal al Republicii Moldova se consideră plasare pe piață.
Ce înseamnă „Producător”?
În conformitate cu actele normative care reglementează implementarea REP, – persoană fizică sau juridică, care plasează pe piață, cu titlu profesional, în cadrul unei activități comerciale, produse care cad sub incidența REP sunt considerați - Producători.
Care sunt produsele ce cad sub incidența Responsabilității Extinse a Producătorilor și actele normative regulatorii ?
Sunt supuse regimului REP din cauza prezenței substanțelor periculoase în componentele acestora următoarele produse:
- echipamente electrice şi electronice (HG 212/2018)
- ambalaje (HG 561/2020)
- baterii şi acumulatori (HG 586/2020)
- vehicule (HG 93/2023)
- anvelope uzate (HG 610/2022)
- uleiuri (HG 731/2022)
Ce înseamnă Lista Producătorilor?
„Lista producătorilor” este un registru deţinut de Agenția de Mediu în care toți producătorii de produse care cad sub incidența REP sunt înregistrați și dețin un număr de evidență.
Condiția principală de înregistrare în Lista Producătorilor?
Producătorii de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului sînt obligaţi să prezinte, la etapa de înregistrare în Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului, dovada unui sistem individual sau să certifice calitatea de membru al unui sistem colectiv de colectare, tratare, valorificare sau eliminare a produselor ce au devenit deşeuri;