Unii pomicultori chiar sunt gata să-şi defrişeze livezile dacă nu vor beneficia de subvenţii. Potrivit estimărilor autorităţilor, grindina a compromis în acest an o recoltă de mere în valoare de 56 de milioane de lei, transmite tvrmoldova.md
Iuliana Roşca din Donduşeni are o livadă de meri pe o suprafaţă de peste trei hectare. Grindina din acest an i-a afectat peste 70 la sută din recoltă. Femeia e nevoită să dea la procesare 120 de tone de mere afectate de grindină pe care le va vinde la un preţ de 5 ori mai mic.În aceeaşi situaţie se află mulţi pomicultori din Republica Moldova, care remarcă ineficienţa serviciului antigrindină. Autorităţile promit că vor găsi bani pentru a compensa pierderile, însă îi îndeamnă pe producători să-şi protejeze livezile cu plasă antigrindină.
„Din păcate, marea majoritate a acestor agricultori nu au avut livezi acoperite cu plasă antigrindină care le-ar fi permis să aibă o cantitate de măr pe care să o vândă cu 5 sau 7 lei. Vom discuta la Minister această problemă. Vom discuta şi cu Ministerul Finanţelor posibilitatea de a găsi nişte fonduri pentru aceste persoane. 56 de milioane de lei este o sumă impresionantă, care dacă în fiecare an am da pentru pânză am acoperi toate livezile cu această pânză" a menționat Vladimir Bolea, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Agricultură.
În Republica Moldova sunt peste 56.000 de hectare de livezi cu meri. În acest an, e estimată o recoltă de 600.000 de tone de fructe. Jumătate din această cantitate va fi livrată către companiile de procesare.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!