În ajun de Crăciun, gospodinele din satele raionului Căușeni pregătesc crăciunei pentru colindători. Primul este pus la icoană ca să aducă noroc. Aceste tradiţii de iarnă sunt respectate și în satul Opaci.
Zinaida Nicorici și-a pus aluatul la plămădit de cu seară, dimineață gospodina s-a apucat de frământat, iar peste ceva timp a pus focul în cuptor și s-a apucat împletit „Crăciuneii” şi colacii pe care îi va da copiilor care îi va călca pragul, scrie Studio-L.
În Joia de dinaintea Crăciunului doamna Zinaida din satul Opaci raionul Căușeni coace „Crăciunelul”. Acesta se prepară din aluat dospit și puțin îndulcit, fiind un colac special, în formă de cifra opt neîncheiată. Cu suflet curat, cu gândul la cel de sus și cu multă răbdare de cum se ivesc zorii femeia se apucă de pregătit aluatul. În timpul împletitului femeile cântă colinzi.
Primul „Crăciunel” copt se pune la icoană și se păstrează până în primăvară, când încep lucrările în câmp. În unele localități din Moldova, „Crăciunei” sunt sfințiți la biserică în dimineața zilei de Crăciun și puşi la icoane până la Bobotează.
Mai târziu, aceștia sunt înmuiați în agheasmă şi sunt dați la vite ca să fie sănătoase şi să aibă mană.
În ajun de Crăciun, cete de colindători merg pe la casele oamenilor, vestind Nașterea Mântuitorului, iar „Crăciuneii” se oferă în semn de mulțumire.
În Republica Moldova sunt localități din nordul și sudul țării care sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie. În majoritatea localităților, totuși, Nașterea Domnului este sărbătorită pe stil vechi, pe 7 ianuarie