В Молдове

Viticultorii din Nisporeni - informați despre necesitatea înregistrării plantațiilor de viță-de-vie

Автор: AgroExpert
viticultori informați înregistrare plantații viță-de-vie - agroexpert.md

Deținătorii plantațiilor de struguri au obligativitatea, începând cu acest an, să înregistreze parcelele în Registrul Vitivinicol (RVV). Pentru a explica viticultorilor importanța înregistrării plantațiilor de viță-de-vie, secretarul de stat Andrian Digolean împreună cu reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului au desfășurat o sesiune de informare în raionul Nisporeni, cu participarea a 60 de viticultori.

Andrian Digolean a atras atenția că înregistrarea parcelelor este necesară pentru a asigura trasabilitatea produsului și pentru a putea identifica regiunea de proveniență a strugurilor și soiul acestora. Totodată, a atenționat că cei care nu vor întreprinde aceste acțiuni, vor suporta sancțiuni administrative și nu vor putea accesa subvenții din bugetul de stat.

Pentru o mai bună înțelegere, viticultorilor le-a fost explicat modul de completare a cererii de înregistrare și cum poate fi solicitat suportul operatorilor din teritoriu, se arată în comunicatul emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Sesiunile de informare au loc în cadrul campaniei cu genericul „Înregistrarea în Registrul Vitivinicol și cerințele pentru sezonul de recoltare 2023”, ce se desfășoară pe parcursul a două luni.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!