Ziua Mondială a Alimentației este sărbătorită anual pe 16 octombrie. Tema din 2024 este „O alimentație sigură astăzi pentru un viitor sănătos”. Aceasta subliniază necesitatea unei acțiuni globale pentru a asigura accesul tuturor la o cantitate suficientă de alimente, diversificate, nutritive și sigure.
„Ziua de 16 octombrie marchează o misiune globală de conștientizare și acțiune pentru a sprijini accesul la hrană pentru toți. Sărbătorim fondarea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în anul 1945 și eforturile continue ale comunităților și guvernelor din întreaga lume de a reduce foametea și de a asigura produse alimentare sigure și nutritive, fără a lăsa pe nimeni în urmă”, specifică Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
În 2024, subiectul Zilei Mondiale a Alimentației se axează pe dreptul la hrană pentru o viață mai bună și un viitor mai bun. Când spunem „hrană” ne referim la produse alimentare diverse, nutritive, disponibile, accesibile și sigure.
„O mai mare diversitate de alimente nutritive ar trebui să fie disponibilă pe câmpurile noastre, în plasele de pescuit, în punctele de vânzare și pe mesele noastre, în beneficiul tuturor”, subliniază responsabilii instituției.
Precizăm că, indicele risipei alimentare în Republica Moldova în 2024 este de 93,4 din 100. Un moldovean va risipi în acest an estimativ 71 kg de produse alimentare. Risipa alimentară pe țară este în 2024 de circa 180 de mii de tone sau circa 3 mii de vagoane de tren marfare, aliniate pe o lungime de 40 km.
Citește și: Expert: Un moldovean va risipi în acest an peste 70 kg de produse alimentare