În prezent în Republica Moldova, potrivit datelor statistice, sunt 240 ferme, 900 de vaci de lapte și 14 mii de bovine pentru carne. Pentru comparație, în 1991 erau 420 mii de vaci de lapte, iar în 2021 la început de an erau 5100, peste 600 mii de oi, iar în 2021 – 20 mii de oi în condiții de fermă. Ministerul Agriculturii, Vladimir Bolea susține că Republica Moldova nu are zootehnie.
Potrivit lui Bolea, după anul 1991 s-a distrus tot, pentru că așa a fost atitudinea.
Republica Moldova consumă anual 568 mii de litri de lapte. Fermele din Moldova produc puțin peste 29 mii de litri de lapte, iar vacile persoanelor fizice produc 270 mii persoane, însă numărul de vaci scade de la an la an. De exemplu, din 2019, numărul acestora s-a redus cu 22 de mii.
„Noi am dat subvenții foarte de bună de 50% +20% pentru tot ce înseamnă zootehnie și ferme de lapte. Acest lucru a permis creșterea numărului de vaci de la 5100 la 9000 de capete. Însă au a crescut calitativ, în condițiile în care 5100 de vaci produceau 23100 de litru de lapte, iar 9000 produc 29 mii de litri de lapte. Fermierii au luat animale cu gard de productivitate foarte joasă ca să primească subvenția de la stat”, a punctat ministrul.
Autoritățile susțin că pentru a rezolva problema cu subvenționarea animalelor urmează să fie modificat regulamentul de subvenționare. Să fie acordați banii pentru fiecare litru de lapte în baza facturii fiscale.
„Noi avem 240 de ferme, dar ineficiența este cuvântul cheie. Nu poți ține un animal, care astăzi dă doar 12 litru de lapte și acest animal consumă 80% din ceea ce consumă un animal care dă 35 de litri de lapte. Vom analiza activitatea fermelor din Republica Moldova ca să putem subvenționa de ce are el nevoie fotovoltaice și animale de prăsilă”, a explicat ministrul.
În data de 22 septembrie, la Ministerul Agricultorii împreună cu crescătorii de animale s-a discutat situația din sectorul de producere și procesare a laptelui cât și mecanismul de subvenționare per litru de lapte, care conform estimărilor specialiștilor va impulsiona modernizarea fermelor și creșterea interesului fermierilor de a avea animale de rasă cu productivitate înaltă, să îmbunătățească calitatea genetică a animalelor. Acest lucru va permite acoperirea cheltuielilor de întreținere din contul laptelui vândut.
Totodată, pentru reducerea cheltuielilor , uneori exagerate, se cer măsuri de eficientizare energetică prin instalarea panourilor fotovoltaice, care pot reduce costul la energie de până la 40%. În condițiile creșterii prețurilor la sursele energetice o asemenea abordare este o decizie bună pentru orice afacere. A fost examinată și problema lipsei specialiștilor din domeniul zoo – veterinar, bazei tehnico - materiale slabă a laboratoarelor și insuficiența acestora.
Potrivit regulamentului de subvenționare, în prezent, ținând cont de faptul, ca sectorul zootehnic a fost declarat drept sector prioritar, au fost majorate investițiile în dezvoltarea acestuia, atât din partea agenților economici, cat și din partea FNDAMR. Pentru încurajarea fermelor zootehnice producătoare de lapte subvenția acordată se calculează în mărime de 50% din costul utilajului tehnologic, materialelor de construcție, conform devizelor de cheltuieli, dar nu mai mult de 7 mil. lei per beneficiar.
Costurile estimate pentru implementarea propunerii înaintate constituie cca 28 mil. lei anual, deoarece reieșind din prevederile proiectului Programului național de dezvoltare a sectorului Lapte, urmează ca în următorii 7 ani să fie înaintate 100 ferme de vaci specializate pentru producția de lapte, ceea ce ar constitui cca 14 ferme în fiecare an, iar în cazul majorării plafonului cu 2 mil. lei pe an anume pentru aceasta categorie de exploatații, rezultă o alocare suplimentară de cca 28 mil. lei din FNDAMR.
De asemenea, sunt compensate parțial în mărime de 50% pentru materialul seminal de taur, berbec, țap și vier, dar nu mai mult de 500 mii lei per beneficiar într-un an de subvenționare.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!