Животноводство

Granturi pentru producătorii din sectorul zootehnic: Start depunerii cererilor

Автор: AgroExpert
grant producători sector zootehnic - agroexpert.md

Proiectul AGGRI anunță lansarea primului apel de depunere a cererilor pentru granturi destinate producătorilor din sectorul zootehnic, având drept obiectiv îmbunătățirea productivității, standardelor de producție și a calității produselor.

Valoarea maximă a unui grant este de 1 milion de dolari, însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile. Printre investițiile eligibile se numără construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea exploatațiilor cu tehnică sau utilaje, dotarea exploatațiilor cu unitate de procesare a furajelor, achiziționarea animalelor de prăsilă și investiții în eficiența energetică a exploatației (stație de biogaz și panouri fotovoltaice).

Pentru a obține grantul, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan un șir de condiții, inclusiv:

  • Să fie înregistrați și să activeze pe teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Dubăsari, situat după traseul Rîbnița – Tiraspol, cu excepția or. Chișinău și or. Bălți, în conformitate cu legislația în vigoare;
  • Să fie deținători legali ai bunurilor imobile și mobile ce fac obiectul stimulării prin mecanismul de grant, cu un termen de arendă/comodat de cel puțin cinci ani.
  • Să dețină un plan de afacere viabil economic și financiar pe o perioadă de minimum 5 ani.
  • Să își asume angajamentul de a contribui financiar cu cel puțin 50% din valoarea sub-proiectului investițional.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi consultate în Manualul de alocare a granturilor.

Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în perioada 15 ianuarie – 17 mai 2024.

Amintim că, proiectul „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI) a fost lansat pe 19 decembrie. 55 de milioane de dolari vor fi investiți în dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova, până în anul 2029.

Citește și: Dezvoltarea agriculturii moldovenești: A fost lansat proiectul AGGRI

A doua componentă a proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI) vizează dezvoltarea sectorului zootehnic, și anume bovine, ovine și caprine, pentru producția de lapte, de carne și mixte.

Te-ar putea interesa și: Granturi AGGRI pentru dezvoltarea zootehniei: Care sunt condițiile

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!