Noile reglementări privind indicarea țării de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț vor intra în vigoare din 10 august 2026, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Operatorii economici din domeniul alimentar vor avea obligația de a indica țara de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț.

ANSA informează că modificările operate în Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior prevăd obligativitatea indicării țării de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț.

Potrivit ANSA, noile prevederi au scopul de a asigura o informare clară, corectă și transparentă privind originea produselor alimentare. Totodată, acestea urmăresc consolidarea trasabilității produselor pe întreg lanțul de distribuție.

De asemenea, instituția precizează că operatorii economici trebuie să îndeplinească cerințele necesare pentru menținerea unui nivel înalt de siguranță alimentară, precum:

  • respectarea cerințelor de etichetare prevăzute de Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, cu accent pe furnizarea unor informații complete, corecte și care să nu inducă în eroare consumatorii;
  • cerințele specifice aplicabile produselor gata de consum, inclusiv condițiile de păstrare, manipulare și expunere către vânzare.

Aceste prevederi și cerințe au fost prezentate de specialiștii ANSA în cadrul unei sesiuni de informare organizate cu operatorii din domeniul alimentar.

Flux de știri
Reforma consultanței agricole va aduce beneficii fermierilor moldoveni

Reforma consultanței agricole va aduce beneficii fermierilor moldoveni

Moldova
Pe 20 octombrie a avut loc o reuniune de coordonare la care au participat reprezentanți ai guvernului, ai autorităților naționale, ai societății civile și ai mediului de afaceri, având ca temă dezvoltarea sistemului de consultanță agricolă, modernizarea agriculturii, infrastructurii de irigații și extinderii accesului producătorilor…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…