Agenția de Mediu va avea un nou director adjunct interimar. Despre cine este vorba
Veaceslav Cernîi va ocupa temporar funcția de director adjunct al Agenției de Mediu. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 21 octombrie 2026.
„În temeiul Legii cu privire la Guvern și al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, propun ca domnul Veceslav Cernîi, șef al Direcției Generale Geologie și Resurse Minerale din cadrul Agenției de Mediu, să asigure interimatul funcției de director adjunct al Agenției de Mediu, începând cu data de 26 octombrie 2026 și până la numirea unui nou director adjunct”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Potrivit ministrului, Cernîi va fi responsabil de eficientizarea activității instituției și de crearea unor reguli mai clare și mai simple pentru beneficiari.
Interimatul va începe pe data de 26 octombrie 2026.








