La ultimele recolte, grâul tolerant la secetă creat de compania Bioceres a dat o producție cu până la 22,1% mai mare, conform testelor efectuate pe 395 de hectare. Soia creată cu aceeași tehnologie, HB4, continuă să fie multiplicată, pentru a putea fi comercializată într-un viitor apropiat.

„Beneficiile de performanță în diferite medii au variat de la opt procente până la 22,1 %, comparativ cu loturile comerciale”, a anunțat Bioceres.

Deocamdată soiul nu este încă autorizat spre a fi comercializat în Argentina. De fapt, la nivel mondial, nu există nicio țară în care este permisă cultivarea grâului modificat genetic.

„Eco Soy”, care conține, de asemenea, gena HB4, a fost aprobat în schimb, în Argentina, Brazilia, Statele Unite și Paraguay. Conform Bioceres „se așteaptă ca semințele produse să permită plantarea a până la 90.000 de hectare în sezonul de însămânțare din vara viitoare în emisfera sudică, aducând compania mai aproape de comercializarea largă.”

După aprobarea în SUA, hibridul soia cu toleranță la secetă va fi lansat în 2020. Pentru ca această variantă să ajungă pe piețele globale, aceasta trebuie să fie aprobată și de China, principalul cumpărător al semințelor oleaginoase din întreaga lume.

Flux de știri
TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

Moldova
După mai multe discuții privind taxarea în agricultură, Guvernul vine cu formula fiscală propusă pentru 2027: TVA de 12% pentru majoritatea produselor agricole, menținerea cotei de 8% pentru grâu, porumb și floarea-soarelui și introducerea taxării inverse pentru aceste trei culturi. În același timp, unele facilități…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.