Sănătate verde în grădina de lângă casă. Mariana Şeremet din satul Cigîrleni, raionul Ialoveni, are în curte peste o sută de pomi fructiferi şi zeci de soiuri de roşii, varză, dovleci, ardei, plante medicinale şi fructe de pădure. Grădina experimentală, cum o numeşte, a fost creată acum patru ani şi încep, deja, să apară zmeura neagră, galbenă, goji, murele şi afinele.

Bine aţi venit în grădina Moldoveiu, este o grădină experimentală unde noi creştem şi îmulţim diverse specii de legume, de pomuşoare, de pomi fructiferi, dar şi de plante medicinale, cât şi plante aromatice sau flori comestibile.

În grădina Marianei Şeremet găsim peste 130 de arbuşti fructiferi. Pe lângă tradiţionala zmeură roşie, aici cresc şi cea galbenă sau chiar neagră, aduse din România.

„Planta este foarte productivă. Poate produce câteva kilograme pe curpăn, doar că este într-o perioadă foarte scurtă, două săptămâni. Este într-adevăr neagră la culoare, tot ce e negru implică prezenţa de antioxidanţi. Este defapt o pomiţă care combate cancerul. Iată aici avem zmeura galbenă. Este renumită a fi zmeura cea mai dulce, nu conţine aciditate”, a spus Mariana Şeremet.
Şi afinele încep să se coacă. Proprietarii le consumă zilnic pentru conţinutul bogat în vitamine, antioxidanţi şi minerale. Materialul săditor a fost adus tot din România.
„Acesta este bluecrop. Este unul dintre soiurile cele mai răspîndite în cultură pentru că e apreciat pentru calibru, dar şi productivitate. Momentul cheie pentru a reuşi afinele este ca solul trebuie să fie acid. Iată aşa arată goji, acesta este de culoare oranj acume la maturitate se poate de cules şi de savurat deja, acest oranj sunt mult mai dulci decât cele roşii, dar mai avem şi galbene”, a precizat Mariana Şeremet.
În grădina Marianei cresc şi coacăza roşie, neagră, murele, dar şi agrişul de mai multe soiuri.
„Aici avem o parcelă întreagă de ioșta, este o plantă care îmbină cumva proprietăţile agrişului şi a coacăzăi negre. Fructele sunt mari ca la agriş. Sunt mai puţin parfumate decât coacăzul, dar oricum foarte suculente şi dulci”, a spus Mariana Şeremet.
În grădina experimentală nu rămâne nici un loc gol, totul este folosit raţional, iar printre pomii fructiferi sunt plantate zeci de soiuri de roşii, dovleci, varză, cartofi, culturi boboase, dar şi plante medicinale.
 
În curte mai găsim plantaţi pomi de stafide, de smochin şi chiar kiwi. Lămâia şi fructul kumquat sunt şi ele mândria femeii. Pe lângă faptul că asigură familiei produse naturale, Mariana mai produce şi seminţe sau material săditor pe care îl vinde celor care vor să îşi înfiinţeze o astfel de grădină.
Flux de știri
Reforma consultanței agricole va aduce beneficii fermierilor moldoveni

Reforma consultanței agricole va aduce beneficii fermierilor moldoveni

Moldova
Pe 20 octombrie a avut loc o reuniune de coordonare la care au participat reprezentanți ai guvernului, ai autorităților naționale, ai societății civile și ai mediului de afaceri, având ca temă dezvoltarea sistemului de consultanță agricolă, modernizarea agriculturii, infrastructurii de irigații și extinderii accesului producătorilor…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…