Pe 30 august curent expiră termenul de aplicare la concursul de granturi pentru asociațiile de business din Moldova, oferite în cadrul proiectului EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC), comunică Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în calitate de membru al Consorțiilor Vitivinicol și Agricultură Organică.

Scopul proiectului este de a sprijini dezvoltarea economică durabilă și crearea de locuri de muncă în țările Parteneriatului Estic, ajutând IMM-urile din sectoarele sectoarele turism, textile, industrii creative și vinuri să crească prin promovarea comerțului, încurajarea investițiilor interne și a relațiilor comerciale cu companiile din UE. CCI precizează că proiectul prevede acordarea asociațiilor de business care au înregistrat în ultimii ani o cifră de afaceri egală sau mai mare de 50 de mii de euro (din țările Parteneriatului Estic și din statele membre ale Uniunii Europene) a 28 granturi în valoare de 60 de mii de euro fiecare, mijloace ce pot fi utilizate pentru organizarea a două tipuri de activități:

– B2B Matching;
– vizite de studiu.

Cofinanțarea EUROCHAMBRES va reprezenta 95% din bugetul real final, până la o valoare maximă de 57 de mii de euro.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Flux de știri
Fermierii din Basarabeasca ies la protest cu tehnica agricolă

Fermierii din Basarabeasca ies la protest cu tehnica agricolă

Moldova
Agricultorii din raionul Basarabeasca vor ieși vineri, 25 septembrie, la un protest de avertizare, la care vor participa cu tehnică și utilaje agricole. Acțiunea este programată pentru ora 09:00, pe drumul Cimișlia–Basarabeasca, în apropierea satului Abaclia, potrivit Asociației Forța Fermierilor.
R. Moldova vinde grâu, dar cumpără făină cu 45% mai scumpă

R. Moldova vinde grâu, dar cumpără făină cu 45% mai scumpă

Prețuri și tendințe
Republica Moldova exportă volume tot mai mari de grâu, însă transformarea acestuia în produse competitive rămâne o provocare pentru industria locală. Expertul în agromarket Iurie Rija atrage atenția că disponibilitatea materiei prime nu garantează automat rentabilitatea procesării, iar diferența o fac costurile, calitatea, ambalarea și…
Advertoriale
Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Fermierii care vor să afle ce se schimbă în agricultură, ce forme de sprijin financiar sunt disponibile și cum se pregătește sectorul pentru integrarea europeană vor avea mai multe motive să ajungă la Terra Moldova Expo 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 25–27 septembrie, iar…
Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

În această toamnă, Moldexpo devine „Teritoriul Recoltei” – locul în care tehnica agricolă de ultimă generație, dronele, soluțiile pentru culturi și producătorii autohtoni se întâlnesc într-unul dintre cele mai ample evenimente dedicate sectorului agroindustrial din Republica Moldova.
Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ce utilaj merită următoarea investiție? Ce tehnologii pot reduce costurile în fermă? Ce oportunități de dezvoltare există și ce soluții folosesc deja alți agricultori? În perioada 25–27 septembrie, Terra Moldova aduce la Arena Chișinău companii agricole, producători, instituții și tehnologii într-un singur loc. Pentru fermieri,…