Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, îi așteaptă pe fermierii protestatari la discuții astăzi, 14 februarie. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, după ședința de Guvern.

Potrivit lui Recean, ministrul Agriculturii îi așteaptă pe fermieri la ora 16:00, la Cahul, acolo unde sunt cei mai mulți agenți economici care au avut de suferit de pe urma secetei.

„La Cahul sunt așteptați producătorii de cereale, dar și alți agricultori. Vor discuta în detalii despre repartizarea celor 50 de milioane de lei. Pentru ziua de vineri va avea loc o altă discuție la sediul MAIA cu fermierii, la care voi participa și eu”, a declarat prim-ministru Dorin Recean.

De cealaltă parte, unul dintre protestatari a afirmat că fermierii nu au ce discuta cu Vladimir Bolea, pentru că nu ar fi un factor de decizie, dar unul de manipulare.

„Nu vrem să discutăm cu el. Vladimir Bolea nu este factor de decizie, dar de manipulare. Noi avem nevoie de o întâlnire cu cei care pot hotărî ceva: prim-ministru Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Așteptăm invitații și reacții din parte celor trei conducători”, susține Sergiu Stefanco pe o rețea de socializare.

Amintim că, punctul de trecere a frontierei Leușeni a fost din nou blocat pe 13 februarie. Agricultorii protestatari susțin că au recurs la această acțiune din cauza refuzului autorităților de a purta discuții.

Ulterior, drumul de acces spre postul vamal Leușeni – Albița a fost deblocat, însă au anunțat că ar putea fi paralizat din nou. Fermierii protestatari au dat răgaz Guvernării până pe 14 februarie la ora 9:00 să caute soluții și să vină la dialog.

Recomandăm și: Ultimatum: Fermierii așteaptă autoritățile la dialog sau continuă paralizarea traficului la vamă

Totodată, concretizăm că, în timp ce agricultorii din sud continuă să protesteze, în Republica Moldova va fi creat un Consiliu alcătuit din fermieri din diferite regiuni și domenii ale agriculturii. Despre aceasta a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Află și: MAIA promite că va rezolva problemele fermierilor. Ce soluții propune

Fermierii din mai multe raioane ale Republicii Moldova protestează și pe 14 februarie. Astfel, aceștia au ieșit cu tehnica agricolă pe mai multe drumuri naționale, dar și la vama Leușeni. 

Citește și: Fermierii moldoveni ies din nou în stradă: Unde vor protesta

Precizăm că, agricultorii ieșiți la protest au blocat drumul spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Flux de știri
Soiurile de struguri moldovenești au câștigat șase premii în România

Soiurile de struguri moldovenești au câștigat șase premii în România

Moldova
Cercetătorii din Republica Moldova și-au prezentat cu succes realizările în cadrul celei de-a 11-a ediții a concursului și expoziției internaționale de struguri de masă, care au avut loc în România. Realizările specialiștilor de la Institutul Național de Cercetări Aplicate în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV)…
Advertoriale
300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

300 de companii și zeci de mii de vizitatori la Produs Autohton 2026

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, desfășurată în perioada 28–30 august 2026 la CIE Moldexpo, a reunit 300 de companii și producători autohtoni și aproximativ 35.000 de vizitatori. Organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), sub patronajul Ministerului…