Pregătirea pentru iarnă a livezilor începe odată cu căderea primelor frunze. De altfel, imediat după recoltare, dar și în ferestrele iernii, se pot efectua lucrări și tratamente pentru a proteja pomii în perioada repausului vegetativ. Igiena culturală este prioritatea intrării în iarnă a livezilor și constă în eliminarea ramurilor bolnave sau rupte, strângerea frunzelor și fructelor căzute și eliminarea acestora din plantație. În acest fel, se reduce cantitatea de inocul fungic de iernare care urmează să infecteze copacii în primăvara următoare.

Cea mai bună metodă de prevenire a rapănului

Spre exemplu, sporii de rapăn se găsesc pe frunzele și pe fructele infectate, așa că, la recoltare, nu lăsați niciun fruct infectat pe copaci, deoarece acestea se vor mumifica și pot fi o sursă de inocul în primăvara următoare. De asemenea, aplicarea unor tratamente cu uree, chiar prin stropirea solului, ajută la descompunerea mai rapidă a frunzelor și distrugerea sporilor de rapăn, scrie Revista Ferma.

Cum tratăm pomii în lunile de iarnă?

Tratamentele fitosanitare în livezi au rol de fortificare, cicatrizare a rănilor, grăbire a lignificării ramurilor tinere i pregătirea pentru intrarea în perioada de repaus vegetativ, dar i combaterea bolilor i dăunătorilor. Ele sunt importante mai ales în perioada când are loc diferențierea mugurilor de rod și se hotărăște viitoarea recoltă.

Prin tratamentele fitosanitare sunt vizate cele mai importante boli: rapănul (Venturia spp), făinarea semințoaselor (Podosphera leucotricha), făinarea sâmburoaselor (Sphaerotheca pannosa), monilioza (Monilinia spp), băicarea frunzelor de piersic (Taphryna deformans), ciuperca (Stereum purpureum), antracnoza (Gnomonia spp) și ciuruirea micotică a frunzelor (Stigmina carpophila).

Specialiștii recomandă folosirea produselor ce conțin cupru neneutralizat în concentrație de 3% în luna decembrie și chiar într-o concentrație de 6% începând din ianuarie.

Săpatul în jurul pomilor

Această lucrare se realizează de regulă toamna, când solul este uscat și înainte de primele înghețuri. Săpatul se execută la o adâncime de 10-12 cm, în jurul pomilor sau de-a lungul rândurilor, sub aria de proiecție a coroanei. Prin afânarea solului crește capacitatea de absorbție a apei, sunt combătuți anumiți dăunători și este grăbită descompunerea resturilor vegetale.

Combaterea rozătoarelor

Se recomandă utilizarea de momeli cerate aplicate direct în galerii și verificarea permanentă, înlocuirea momelilor dacă acestea dispar și controlul activității rozătoarelor.

O altă metodă eficientă de combatere a rozătoarelor poate fi și amenajarea unor spații pentru atragerea acestora, prin așezarea câtorva baloți de paie sau fân, unde șoarecii vor cuibări și vor fi apoi mai ușor de combătut cu ajutorul momelilor toxice.

Protejați pomii tineri de vânt și de iepuri

În câmp deschis, pomii plantați în toamnă, dar și cei tineri trebuie protejați de vânturile puternice prin sisteme de susținere, pentru a evita ruperea lor. De asemenea, dacă livada nu este împrejmuită, tulpina pomilor tineri trebuie protejată împotriva iepurilor prin plase sau tuburi de plastic.

Atenție la cantitățile mari de zăpadă

Chiar dacă ultimele ierni au fost relativ ușoare și cu cantități reduse de zăpadă, pomii fructiferi, în special cei tineri și speciile sensibile, au nevoie să fie protejați de zăpadă și de ger, dar mai ales la variațiile mari de temperatură.

În cazul unor cantități mari de zăpadă căzute într-un timp foarte scurt, se scutură pomii de zăpadă, pentru a evita ruperea ramurilor.

Adunată la baza trunchiului, zăpada în cantități mari poate proteja pomii de îngheț și va asigura un aport crescut de umiditate în sol? În același timp, zăpada poate proteja pomii fructiferi în cazul unor variații mari de temperatură. De asemenea, pentru că se va topi mai greu, zăpada va menține o temperatură mai scăzută în jurul pomilor și în acest fel mugurii vor fi protejați în cazul înghețului târziu.

Tratamentele cu un insecticid și ulei mineral/adjuvant se efectuează în primăvară.

Lucrări în repaus vegetativ:

  • Eliminarea resturilor vegetale (frunze și ramuri uscate/bolnave/căzute);
  • Defrișarea și completarea golurilor;
  • Tratamente fitosanitare;
  • Refacerea sistemelor de susținere;
  • Aplicarea de îngrășăminte organice;
  • Lucrări de protecție împotriva înghețului;
  • Combaterea rozătoarelor;
  • Lucrări de tăiere.
Поток новостей
Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Цены и Тренды
В четверг, 22 октября 2026 года, на всех трех рынках наблюдалось ослабление пшеничного рынка на надеждах прекращения конфликта на Украине после встреч американского посланника с лидерами обеих стран. Декабрьские котировки мягкой озимой пшеницы на Чикагской товарной бирже CBOT снизились до $229,55 за тонну, декабрьские фьючерсы…
Цена на муку снижается быстрее, чем на пшеницу

Цена на муку снижается быстрее, чем на пшеницу

Цены и Тренды
Экспорт пшеницы из Республики Молдова вырос в июле–сентябре 2026 года, а средняя цена реализации превысила уровень предыдущего года. В то же время молдавская мука подешевела на внешних рынках, и разница между ценой готовой продукции и ценой сырья сократилась. Для мукомольных предприятий такая динамика оказывает давление…
Пчеловодство в Молдове: слабый урожай, низкие цены и давление со стороны экспорта

Пчеловодство в Молдове: слабый урожай, низкие цены и давление со стороны экспорта

В Молдове
В Костешти пчеловоды, переработчики и представители властей обсудили проблемы пчеловодческой отрасли, прослеживаемость меда и необходимость укрепления позиций молдавской продукции на внешних рынках. Встреча, состоявшаяся 23 октября, была приурочена к визиту Петера Козмуса, президента APIMONDIA.
Обзор цен основных сельхозкультур культур в Констанце

Обзор цен основных сельхозкультур культур в Констанце

Цены и Тренды
Котировки DAP Констанца второй день подряд снижаются по пшенице и ячменю на фоне падения цен на международных площадках. При этом импорт кукурузы в ЕС вырос на 40%, а Египет после многомесячного перерыва вновь начал закупать пшеницу
Партнерские материалы
Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Компания Vylor открывает новую эру в культивировании кукурузы: самый передовой в отрасли генетический признак, обеспечивающий рост урожайности и стабильность урожая, а также усовершенствованную защиту от вредителей, что позволит фермерам добиться значительного роста урожайности и прибыльности. Компания укрепляет свои лидирующие позиции на рынке и прогнозирует дополнительную…
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…