Materiale de parteneriat

Beneficiază de granturi pentru sectorul zootehnic, accesând Proiectul AGGRI

Author: AgroExpert
Beneficiază de granturi pentru sectorul zootehnic, accesând Proiectul AGGRI - agroexpert.md

Clienţii FinComBank se pot bucura de un grant în valoare de 50% din suma investiţiilor, cu o sumă maximă de 1 milion de dolari. Proiectul „Investiţii pentru Guvernanţă, Creştere şi Rezilienţă în Agricultură” (AGGRI) vizează dezvoltarea sectorului zootehnic şi întreprinderile care se ocupă cu bovinele, ovinele şi caprinele, pentru producţia de lapte, carne şi producţia mixtă.​

Conform cerinţelor programului, participarea financiară proprie trebuie să fie de minim 50%, permiţându-se cofinanţarea de către bancă sub formă de credit sau garanţii bancare.

Printre investiţiile eligibile în cadrul proiectului AGGRI se numără:

  • construcţia sau modernizarea exploataţiilor zootehnice,
  • dotarea exploataţiilor cu tehnică sau utilaje,
  • dotarea exploataţiilor cu unitate de procesare a furajelor,
  • achiziţionarea animalelor de prăsilă
  • investiţii în eficienţa energetică a exploataţiei zootehnice (staţie de biogaz şi panouri fotovoltaice).
Solicitanţii pentru obţinerea grantului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  • Să fie înregistraţi, să activeze şi să realizeze investiţia pe teritoriul controlat de autorităţile Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Dubăsari, situat după traseul Râbniţa – Tiraspol, cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi;​
  • Să fie proprietari ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani;
  • Existenţa unui plan de afaceri, cu perspective economice şi financiare viabile pe termen lung;
  • Să nu aibă datorii către buget;
  • Să implementeze proiectul în 24 de luni;
  • Să-şi asume responsabilitatea financiară, contribuind cu minimum 50% din valoarea sub-proiectului investiţional etc.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum şi documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi accesate AICI.

Dosarele vor fi depuse la direcţiile teritoriale ale Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură până la data de 17 mai 2024.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!