Compania Corteva Agriscience, cel mai important producător de semințe din România, oferă agricultorilor hibrizi performanți, rezistenți la factorii de risc și cu un potențial sporit. An de an, suprafețele însămânțate cu hibrizii de rapiță marca Pioneer® sunt în creștere și în Republica Moldova, unde producătorul are reprezentanță oficială și pune la dispoziția fermierilor un portofoliu de hibrizi de rapiță precum PT264, PT275.
Hibridul PT275 este unul semitimpuriu, are o toleranță ridicată la boli, rezistență înaltă la iernare, ramifică foarte bine și posedă o forță impunătoare la scuturare, iar în condițiile în care beneficiază de aplicarea unei tehnologii moderne și eficiente, oferă recolte de invidiat.
Radu Țurcanu, administrator la Miturix-Agro SRL din satul Ermoclia,raionul Ștefan Vodă cultivă hibrizi de rapiță marca Corteva Agrisciencedeja de 3 ani. Pentru sezonul 2020/2021 a optat pentru hibridul PT275 și PT264.
“Cultura de rapiță este una dintre cele mai profitabile, chiar dacă ultimii ani nu au fost tocmai favorabili pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Seceta de anul trecut, înghețurile târzii și grindina, au lăsat urme vizibile chiar și acum, înainte de campania de recoltare. La înghețurile de –19 grade Celsius fără stratul de zăpadă, au pierit o parte din plante, care erau mici, dar cele cu 4 frunzulițe, au rezistat. Noi avem 160 de hectare însămânțate cu hibrizii Pioneer®. Anul trecut am avut PT264, iar în acest an am ales PT275 pentru că este în top 3 hibrizi cultivați în România. Viziual rapița arată foarte bine, s-a dezvoltat conform așteptărilor noastre, vom vedea cum va fi recolta. De fapt, hibrizii companiei Corteva Agrisience se remarcă prin productivitate, adaptabilitate și toleranță față de factorii de risc precum seceta și fluctuațiile de temperatură. Avem încredere în hibrizii acestei companii și le recomandăm fermierilor să mizeze pe produsele Corteva” a punctat Radu Țurcanu din Ștefan Vodă.
Și fermierul Mihai Cebotari din satul Racovăț, raionul Soroca a optat în acest an tot pentru hibridul PT275.
”Noi am cultivat 100 de ha anume cu acest hibrid, reprezentanții companiei ne-au propus și am acceptat cu încredere. Hibridul este bun, mulți agenți economici apreciază aspectul câmpului nostru, care arată foarte bine comparativ cu alți hibrizi cultivați în preajma gospodăriei noastre. Suntem mulțumiți, cultura arată bine, s-a dezvoltat destul de armonios ținând cont de condițiile meteo pe care le-am avut în acest an. Sperăm că la final vom obține un rezultat pe măsură” a menționat Mihai Cebotari.
Hibridul PT275 se numără printre lideri la capitolul preferințe în rândurile fermierilor din Republica Moldova în acest an. Și Igor Popov, directorul gospodăriei agricole Dîngenarul SRL din satul Dîngeni, raionul Ocnița, a ales PT275 pentru că are experiență pozitivă la cultivarea hibrizilor Pioneer® și speră să obțină rezultate și mai bune față de cele de până acum.
”Avem în total 300 de hectare de rapiță semănate cu hibridul PT275 în acest an. Produsele de la Corteva întotdeauna au avut rezultate bune, suntem satisfăcuți de portofoliul pe care l-am aplicat noi de-a lungul anilor. Acest hibrid PT275, fiind unul mai intensiv, am dorit să îl testăm la noi în gospodărie. Comparativ cu alți hibrizi, unde s-a introdus mai mult azot, bor, mai multe soluții de îngrășăminte foliare, PT275 a demonstrat același rezultat. Chiar dacă în condițiile severe de astă-toamnă a intrat în iernare într-o fază prematură și din cauză că am avut o primăvara rece, a întârziat un pic cu intrarea în vegetație, cu 7-10 zile, însă perioada de înflorire a fost mai lungă. Astfel și silicvele sunt mai multe și mai mari, chiar arată foarte bine cultura noastră de rapiță. PT275 are o dezvoltare rapidă fără riscul de a emite tijă florală în toamnă. Cred că va fi o recoltare fără pierderi. Sperăm la un rezultat pe măsură și recomandăm cu încredere acest hibrid și la alți agricultori din Republica Moldova” a declarat Igor Popov, agricultorul din Ocnița.