Advertoriale

Lidea 2025: soluții genetice de top — hibrizi de rapiță și soiuri de grâu

Author: Ilinca Fiodorov

Noi hibrizi de rapiță, soiuri performante de grâu și o platformă demonstrativă – acestea au fost punctele-cheie ale Zilei Câmpului organizate de compania Lidea. Fermierii moldoveni au avut ocazia să observe, în condiții reale, performanțele geneticii agricole promovate de companie în portofoliul său de produse. Evenimentul s-a desfășurat pe loturile demonstrative din cadrul gospodăriei Agro-Papuros din satul Mărăndeni, raionul Fălești.

La eveniment a fost prezent și Loic Menager, Executive Manager pentru Business Unit Europa Sud-Est, care a subliniat importanța acestor întâlniri directe cu fermierii.

„Fermierii au nevoie de astfel de eveniment, iar aceste întâlniri reprezintă un moment în care ne aflăm alături de clienții, agricultorii și partenerii noștri. Este o oportunitate de a discuta într-un context mai relaxat, diferit de cel din perioadele de recoltare sau semănat. Consider Ziua Câmpului o ocazie bună să interacționăm pe o temă care ne preocupă pe toți – cultura agricolă – și să prezentăm ce poate oferi compania Lidea fermierilor în fața provocărilor actuale. Avem o genetică nouă, foarte puternică, la rapiță, iar astfel de evenimente sunt prilejul ideal pentru a construi parteneriate avantajoase pentru sezonul următor”, a punctat Loic Menager.

6 hibrizi de rapiță

Gospodăria Agro-Papuros din satul Mărăndeni au un parteneriat cu Lidea de peste 20 de ani. În loturile demonstrative au fost semănați șase hibrizi de rapiță: Lid Caliento, Calculati CL, Lid Bessito, Lid Tebo, Lid Invicto, Generoso.

„Fermierii cunosc deja tehnologia de cultivare a rapiței de toamnă. În primul rând, este esențial să se aleagă un premergător foarte bun – în cazul acestui câmp, a fost grâul de toamnă. Recomandăm fermierilor să cultive rapița de toamnă după grâul de toamnă. La fel de importantă este și perioada optimă de semănat, care influențează atât recolta finală, cât și capacitatea plantelor de a trece cu bine peste iarnă. Astfel, plantele vor intra în primăvară viguroase și cu un potențial ridicat. În acest câmp, semănatul a avut loc pe 5 septembrie. Densitatea a fost de 450 de mii de plante la hectar, cu o distanță între rânduri de 70 de centimetri. Fertilizarea este un factor esențial. Dacă ne dorim rezultate bune, trebuie să oferim plantelor o nutriție adecvată. În acest caz, s-a aplicat în toamnă o fertilizare cu 100 kg de NPK la semănat. În primăvară, s-au aplicat două tratamente: unul cu 120 kg de sulfat de amoniu și al doilea cu 170 de kg de nitrat de amoniu. Protecția s-a realizat cu sprijinul specialiștilor de la compania BASF, utilizând produsele lor, conform recomandărilor primite. S-au aplicat tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor, în funcție de momentul apariției acestora. Combaterea buruienilor s-a făcut atât toamna, cât și primăvara. Cultura arată foarte bine. Rapița este sănătoasă, cu multe silicve, pline datorită precipitațiilor din luna mai, care au totalizat circa 200 mm – o cantitate suficientă pentru a obține rezultate bune”, a explicat agronomul Valerian Pîrău.

5 soiuri de grâu

În ceea ce privește cultura de grâu, au fost semănate cu cinci soiuri: Basaltic, Solindo, Novic, Sosthene, Lid Irun. Valerian Pîrău punctează că starea fitosanitară este foarte bună, întrucât produsele utilizate au avut multiple substanțe active, ceea ce a oferit plantelor protecție împotriva bolilor.

„Vis-a-vis de cultura de rapiță avem soiuri de grâu. Ca premergător, a fost rapița de toamnă. Grâul a fost semănat pe 21 septembrie, cu o densitate de 4 milioane de semințe/hectar și distanță între rânduri de 25 cm. Fertilizarea a fost similară celei aplicate la rapiță: 100 kg de NPK la semănat, urmată în primăvară de două fertilizări cu sulfat de amoniu și nitrat de amoniu. S-au aplicat erbicide, insecticide și fungicide, toate cu produse de la compania BASF, în trei faze: la sfârșitul înfrățirii, pe frunză și la spic. Noi avem aproximativ 150 de hectare cultivate cu soiuri Lidea: Novic, Solindo, Sofru – soiuri care, an de an, oferă rezultate stabile. Anul trecut, unul dificil, am avut o recoltă medie de aproape 5 tone/hectar. În anii favorabili, cu Sofru, am obținut 9,8 tone/hectar, iar cu Solindo – 9,2 tone/hectar. Au un poențial bun și cu rezultate îmbucurătoare pentru fermieri”.

Cu ce noutăți vine Lidea în portofoliul de produse

Igor Salețchi, Country Representative Lidea, a subliniat că portofoliul a fost gândit pentru a acoperi nevoi diferite, cu accent pe adaptabilitate, stabilitate și randament.

„Noi testăm produsele noastre în condițiile Republicii Moldova. La finalul acestei perioade selectăm cei mai buni candidați pentru a fi incluși în portofoliul pe care-l propunem fermierilor. Astăzi am prezentat șase hibrizi de rapiță, care sunt toți diferiți. Ei se remarcă printr-o productivitate ridicată, adică au un potențial agricol foarte mare. Selecționerii noștri lucrează la stabilitatea acestor caracteristici, deoarece în condiții climatice diferite obținem rezultate diferite. Un hibrid intensiv, în condiții de climă secetoasă, nu își poate manifesta complet potențialul. De aceea, este foarte important ca produsele să fie alese în funcție de zonele microclimatice concrete”, a menționat Igor Salețchi.

Pentru anul 2025, compania Lidea lansează în producție trei hibrizi inovatori: Lid Caliento, Lid Tebo, Lid Invicto – trei produse de ultimă generație.

„Acești hibrizi dispun de o tehnologie numită Azot Master. Aceasta înseamnă că hibridul, prin capacitatea sa genetică, poate adsorbi eficient azotul din sol și îl poate transforma în recoltă. Avem și produse mai cunoscute, cum ar fi Bessito, Generoso, deja cultivate cu succes pe teritoriul Republicii Moldova, cu performanțe excelente. Acestea sunt deja familiare fermierilor noștri, care au obținut rezultate foarte bune. Totuși, continuăm promovarea acestor produse, pentru că au fost lansate abia anul trecut. Practic, în 2024 ne-am reînnoit complet portofoliul – am retras produsele vechi și am venit cu o gamă nouă. Un alt hibrid important este CALCULATI CL – hibrid de rapiță Clearfield®, cu o vigoare foarte bună la pornirea în vegetație. Produsele noastre se remarcă prin performanțe ridicate și randamente mari. Le recomandăm cu încredere și credem că producătorii și fermierii noștri vor fi mulțumiți”, a mai menționat Country Representative Lidea.

Fermierii confirmă potențialul produselor Lidea

Evenimentul a fost și o oportunitate pentru fermieri să împărtășească din propria experiență cu hibrizii și soiurile propuse de Lidea. Mulți dintre ei colaborează de ani buni cu compania și au testat deja în practică performanțele acestora.

„Lidea este alături de noi la culturile de rapiță, floarea-soarelui și grâu. Așteptările sunt pozitive – avem o recoltă bună și ne dorim ca toți fermierii să beneficieze de semințe de top, adaptate condițiilor din Republica Moldova”, a punctat Chiriac Victor, agronom la Gospodăria agricolă: Climăuțanul Agro.

La rândul său, Andrei Buzovoi, directorul companiei Agrosfera-BM, a subliniat importanța colaborării durabile cu LIDEA și rolul acestor evenimente pentru fermieri:

„Lucrăm cu Lidea pe porumb și floarea-soarelui, în fiecare an cultivăm 3-4 hibrizi. De exemplu, vreau să menționez ES Belfis, hibrid de floarea-soarelui linoleic cu sistem erbicid Clearfield® Plus - un standard internațional de calitate. În această cultură, Lidea este pionier în Republica Moldova”, a subliniat acesta.

Deși nu cultivă rapiță, fermierul spune că ar alege fără ezitare hibrizii LIDEA dacă ar avea condițiile necesare:

„Este o relație de încredere. Ne consultăm reciproc și colaborăm. Evenimentele demonstrative sunt esențiale – fermierii trebuie să vină, să vadă culturile în teren și să se convingă singuri. Noi deja ne-am convins”, a conchis Andrei Buzovoi.

Prin evenimentele organizate de Lidea, echipa este pregătită să consulte fermierii și să le ofere recomandări pentru cele mai bune alegeri. Astfel, compania își consolidează rolul de partener de încredere în agricultură, furnizând soluții adaptate nevoilor pieței.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!