Pepiniera Voinești, în cooperare cu partenerii și reprezentanții săi în Ucraina și Transnistria, organizează un atelier practic pentru toți cei interesați de cultura nucului. Evenimentul se va desfășura la data de 8 februarie 2020, începând cu ora 10:00, în limba rusă și ucraineană, la sediul Pepinierei Voinești, raionul Hîncești, Voinescu.
În cadrul atelierului vor fi abordate subiecte precum situația actuală a pieței mondiale de nuci, ce perspective au cultivatorii de nuci ucraineni și moldoveni, cum aceștia își pot dezvolta cu succes afacerea și nu mai puțin important, planificarea și așezarea unei livezi de nuci și tehnologiile utilizate în livadă în primii ani după plantare.
La eveniment vor participa parteneri, reprezentanți și speciliști în domeniu:
- Oleg Tîrsînă, director tehnic la Pepiniera Voinești;
- Andrei Țîmbalistîi, Oleg Valico, parteneri Pepiniera Voinești în Ucraina;
- Igor Cecan, Vitalii Caraman, parteneri Pepiniera Voinești în Transnistria;
- Doru Talmaci, inginer-proiectant livezilor de nuci;
- Ștefan Marandici, specialist pomicultură și protecția fitosanitară.
,,Avem o pepinieră specializată în producerea de nuc altoit. Este un eveniment vast la care vom face o mică prezentare a înterprinderii, sortimentului pe care îl înmulțim, întreținerea plantațiilor în primii ani. Vor fi prezenți reprezentanții noștri din Ucraina, prin care livrăm material acolo, și din Transnistria și, respectiv, câteva persoane din aceste regiuni”, a spus director tehnic la Pepiniera Voinești, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova, Oleg Tîrsînă.
De asemenea, participanții vor avea o deosebită ocazie de a gusta soiurile de nuci Pescianski, Chandler, Serre, Fernor, Ovata și Rubin și, astfel, să înțeleagă diferența dintre acestea ca, ulterior, să își aleagă soiul potrivit pentru livada lor. Tot în cadrul evenimentului va fi organizată și o excursie într-o livadă de nuci de doi ani, patru ani și (opțional) 6 ani unde sunt pomi de soiul Pescianski și Chandler.